Ministerul Apărării Naţionale (MApN ) a transmis vineri seara că o nouă dezinformare circulă prin aplicaţii de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înştiinţări de încorporare de urgenţă adresate unui tânăr, conform Agerpres. "Nu se fac niciun fel de încorporări în Armata României! Documentul este fals!", au precizat reprezentaţii MApN într-un comunicat.
"NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicaţii de mesagerie, referitoare la emiterea unei presupuse înştiinţări de încorporare de urgenţă adresate unui tânăr. Documentul este fals! Acesta imită o 'Înştiinţare privind încorporarea', care ar fi fost emisă de Centrul Militar Judeţean Ilfov, prin care un tânăr ar fi chemat, la data de 20 octombrie 2026, pentru efectuarea formalităţilor de încorporare în Armata României", se arată pe pagina de Facebook a MApN.
Potrivit sursei citate, documentul nu are temei legal şi nu reflectă o situaţie reală.
"Dezinformarea apare în contextul în care MApN a comunicat recent privind organizarea exerciţiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare MOBEX B-IF-26, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, aflat în prezent în curs de desfăşurare.
Reamintim că executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus a fost suspendată pe timp de pace în România, începând cu data de 1 ianuarie 2007, aşa cum prevede Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat", informează sursa citată.