Antena 3 CNN Actualitate Reacția NATO, după ce România a doborât 3 drone în 48 de ore. „F-16 opera sub controlul Alianței. Suntem pregătiți să răspundem 24/7”

Reacția NATO, după ce România a doborât 3 drone în 48 de ore. „F-16 opera sub controlul Alianței. Suntem pregătiți să răspundem 24/7”

Cătălina Mănoiu
3 minute de citit Publicat la 15:53 26 Iul 2026 Modificat la 16:11 26 Iul 2026
NATO F-16 avion de lupta
Alianța Nord-Atlantică, NATO, a transmis, la solicitarea Antena 3 CNN, o reacție la incidentul în care o dronă a fost doborâtă în apropiere de Sulina, după ce a intrat în spațiul aerian al României. Foto: Getty Images

Alianța Nord-Atlantică a reacționat, duminică, la incidentul în care o dronă a fost doborâtă în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina, de către un avion de luptă F-16 al Forțelor aeriene române.

Este al treilea incident de acest fel din ultimele 48 de ore.

Vineri și sâmbătă, dronele au fost doborâte lângă Padina (Buzău) și Sfântu Gheorghe (Tulcea).

"Putem confirma că un avion de vânătoare F-16 românesc a doborât o dronă deasupra spațiului aerian românesc duminică dimineață. 

Aeronava, una dintre cele două decolate, opera sub controlul NATO. 

O anchetă este în desfășurare, iar NATO este în strânsă legătură cu autoritățile române. 

NATO este pregătită și capabilă să reacționeze la orice potențiale amenințări aeriene, 24/7, pentru a ne proteja teritoriul și popoarele", se spune într-o reacție oficială a Alianței Nord-Atlantice, la solicitarea Antena 3 CNN.

Doborârea dronei, anunțată de președintele Nicușor Dan

Primul anunț oficial privind doborârea dronei a fost făcut pe X și Facebook de președintele Nicușor Dan

"O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.

Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români.

Potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, utilizată de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Nicușor Dan: Protestul româniei față de Federația Rusă se va baza pe concluziile procurorilor

Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare.

Protestul diplomatic al României fațǎ de Federația Rusǎ va fi fundamentat pe aceste cercetări.

Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusǎ să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratǎm cu toată seriozitatea, alǎturi de aliații noștri", a scris președintele pe X.

Doborârea dronei, precedată de mesaj Ro-Alert

Incidentul a fost precedat de o nouă alertă ce semnala posibila prezență a unor drone în spațiul aerian românesc, emisă duminică dimineață pentru județul Tulcea.

Mesajul RO-Alert a apărut pe telefoane în jurul orei 10:12 și notifică locuitorii cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian, sfătuindu-i să se adăpostească.

Informații din surse Antena 3 CNN spun că drona ar fi fost semnalată inițial în apropiere de Chilia Veche, pe partea ucraineană.

Radu Miruță: Drona a fost doborâtă la 5 minute de la detectare

"O altă dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă astăzi de militarii români. Este a treia dronă neutralizată în trei zile consecutive.

Eforturile din ultimele luni din cadrul MApN dau rezultate.

Astăzi, la ora 10:13, o aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române a doborât o dronă care pătrunsese neautorizat în spațiul aerian al României. Drona a fost detectată de radarele MApN în afara spațiului aerian românesc.

A intrat în apele teritoriale ale României la ora 10:08, iar cinci minute mai târziu a fost neutralizată în condiții de siguranță, deasupra Mării Negre, în apele teritoriale ale României.

Patru din cele cinci drone doborâte până în prezent pe teritoriul țărilor UE din NATO au fost neutralizate de piloți militari români.

Siguranța României nu se apără cu sloganuri.

Felicitări piloților și echipelor de suport de la sol. Fiecare astfel de incident confirmă că războiul de agresiune Rusiei împotriva Ucraina continuă să genereze riscuri dincolo de granițele Ucrainei.

România va continua să își apere ferm suveranitatea și spațiul aerian, dar aceste provocări trebuie să înceteze!", a scris, la rândul său, pe Facebook Radu Miruță, ministru interimar al Apărării.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close