Asigurarea locuințelor și a bunurilor joacă un rol esențial în vremurile pe care le trăim, având în vedere că sunt tot mai frecvente incendiile, exploziile și dezastrele naturale. În România, doar una din patru locuințe are asigurarea obligatorie. Pentru a conștientiza importanța asigurărilor în protejarea financiară a familiilor, a fost lansată campania națională „Acasă în siguranță. MAI RESPONSABILI. MAI IMPLICAȚI. ÎMPREUNĂ”. Evenimentul este organizat de Antena 3 CNN, în parteneriat cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.
Specialiștii avertizează că este urgent ca populația să conștientizeze necesitatea și importanța protecției financiare în cazul unor dezastre sau incidente.
„Toate aceste modificări pe care noi intenționăm să le facem pleacă de la relația noastră pe care o avem cu autoritățile publice locale și centrale. Eu cred că trebuie să facem cât mai multă informare la nivelul populației și să încercăm să le explicăm onest oamenilor că bugetele locale și centrale nu sunt dedicate neapărat acestor lucruri și că fiecare dintre noi trebuie să fim conștienți că de bunurile personale răspundem personal”, a declarat Nicoleta Radu, Director General PAID România.
De aceea este nevoie și de sprijinul autorităților, care pot lua măsuri pentru a crește interesul oamenilor pentru asigurările locuințelor și bunurilor.
„M-aș fi așteptat ca, atunci când a venit cu propunerea de majorare a impozitelor și taxelor locale, cu toate justificările care au existat pentru asta, să cupleze foarte simplu cu o procedură de bonificare. Crescând, aveai de unde să scazi, ca o stimulare”, a afirmat jurnalistul și moderatorul conferinței, Adrian Ursu.
„Suntem convinși că o bonificare ar face bine. Nu-mi permit să comentez în numele Guvernului. Și dacă putem să sprijinim, evident că venim cu toți specialiștii UNSAR, la orice fel de întâlnire, să ne spunem punctul de vedere. Chiar credem și noi că o bonificație ar putea avea un alt rol decât o penalitate, care și așa are un rol destul de greu”, a răspuns Adrian Marin, Vicepreședinte UNSAR.
„Poate că este și o chestiune de legislație, poate este și o chestiune conectată de alte servicii ale statului, poate de creditele de la bănci, poate de impozitele locale. Se poate face orice, atât timp cât există o lege care să stipuleze acest lucru. Pentru asta trebuie să ne punem capul la contribuție și să gândim o variantă. Pentru că, Doamne ferește, dacă se întâmplă ceva, un cutremur, nici nu vreau să mă gândesc...”, este de părere și Lia Olguța Vasilescu, președintele Asociației Municipiilor din România.
În România, doar una din patru case are asigurare obligatorie. Procentul asigurărilor facultative este de numai 18%, față de media Uniunii Europene, care este de 62%.
„Este o diferență destul de mică, din punctul meu de vedere, între asigurarea obligatorie și cea facultativă. Când oamenii înțeleg cât de puțin trebuie să pună în plus, pe lângă costul asigurării obligatorii, foarte mulți aleg să-și facă și facultativa, care îi acoperă pentru mult mai multe riscuri, pentru situații uzuale, frecvente, care se pot întâmpla oricând: o inundație, o țeavă spartă, un incendiu de apartament”, a explicat și Cătălin Vasile, CEO companie membră UNSAR.
Campania națională din 2026 „Acasă în siguranță. MAI RESPONSABILI. MAI IMPLICAȚI. ÎMPREUNĂ” a fost lansată în Capitală. Apoi, caravana va opri în Constanța, Suceava și Cluj.