Antena 3 CNN Economic Auto A fost inventată mașina care nu trebuie dusă la service niciodată. Se numește Aria și o poate repara oricine, acasă

A fost inventată mașina care nu trebuie dusă la service niciodată. Se numește Aria și o poate repara oricine, acasă

I.C.
2 minute de citit Publicat la 23:04 20 Ian 2026 Modificat la 23:05 20 Ian 2026
SGA08276-1-scaled
Aria este mașina electrică pe care șoferii o pot verifica și repara singuri. Foto: tuecomotive.nl

Cum ar fi dacă mașina ta nu ar mai avea nevoie niciodată de mecanic? Un grup de studenți din Olanda a construit un autoturism electric gândit astfel încât proprietarul să îl poată demonta și repara cu ușurință, fără a apela la service-uri auto.

Studenți de la Universitatea Tehnică din Eindhoven (TU/e) au dezvoltat un vehicul electric modular, care le permite șoferilor să identifice singuri problemele tehnice și să facă reparațiile necesare.

Mașina-concept, numită Aria, a fost creată ca răspuns la costurile ridicate și dependența tot mai mare de service-uri specializate, mai ales în cazul vehiculelor electrice, care sunt adesea greu de reparat fără echipamente și cunoștințe avansate, scrie Euronews.

Proprietarii pot conecta telefonul direct la mașină, printr-un cablu USB-C, pentru a rula o aplicație de diagnosticare. Aplicația identifică rapid defecțiunea și folosește un model 3D al vehiculului pentru a indica exact componenta care trebuie reparată.

„Cu aplicația de diagnosticare pe care am dezvoltat-o pentru mașina noastră, poți pur și simplu să conectezi telefonul la vehicul cu un cablu USB-C și acesta recunoaște imediat conexiunea”, a explicat Marc Max Hoevenaars, student la TU/e Eindhoven și inginer software în cadrul proiectului Aria.

„Pe baza acestui lucru știm ce trebuie reparat, ce unelte ne sunt necesare și putem repune rapid mașina în funcțiune”, a adăugat el.

Echipa din spatele proiectului spune că Aria vine ca o soluție la complexitatea tot mai mare a mașinilor electrice moderne, care necesită, de regulă, intervenția unor specialiști.

„Desigur, orice mașină poate fi reparată, dar vedem că există o nevoie reală de cunoștințe specializate, mai ales când vorbim despre vehicule electrice. Ceea ce încercăm noi este să oferim consumatorului puterea de a-și repara singur mașina”, a declarat Taco Olmar, coordonatorul echipei Aria.

Un alt element-cheie al designului este accesul facil la baterie. Spre deosebire de majoritatea mașinilor electrice, unde bateriile sunt integrate complet în șasiu, Aria folosește un sistem modular, care poate fi scos cu ușurință.

„Este foarte simplu, o poți face singur, cu mâna. Oricine poate face asta”, a spus Callum Armour, inginer tehnic în cadrul proiectului.

Aceeași abordare modulară este folosită și pentru sistemul de propulsie, care a fost conceput pentru a fi cât mai simplu și ușor de accesat.

Și componentele exterioare, precum barele de protecție și aripile, pot fi înlocuite rapid, fără proceduri complicate.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close