Antena 3 CNN Economic Şucu acuză proiectul USR care ar sancţiona "creşterea artificială a ROBOR": Aceste mesaje, unde încălcarea n-a fost dovedită, au efecte

Şucu acuză proiectul USR care ar sancţiona "creşterea artificială a ROBOR": Aceste mesaje, unde încălcarea n-a fost dovedită, au efecte

M.P.
2 minute de citit Publicat la 12:13 21 Apr 2026 Modificat la 12:13 21 Apr 2026
dan sucu si sergiu negut
Preşedintele Confederaţia Patronală Concordia, Dan Şucu. FOTO captură video Antena 3 CNN

Vehicularea în spaţiul public de acuzaţii la adresa sectorului bancar în legătură cu investigaţia Consiliului Concurenţei privind mecanismul de stabilire a ROBOR şi lansarea de iniţiative conexe pot eroda încrederea în sectorul bancar şi pot genera efecte negative imediate asupra costului creditului şi deciziilor de investiţii, avertizează preşedintele Confederaţia Patronală Concordia, Dan Şucu, notează Agerpres. 

"Trăim cel mai dificil context economic şi geopolitic din ultimii ani. Tocmai de aceea, încrederea în pieţele financiare este esenţială. Mesajele care aruncă suspiciuni asupra sectorului bancar, fără ca vreo încălcare să fi fost dovedită, au efecte imediate: creditele se scumpesc, accesul la finanţare se restrânge, investitorii amână deciziile. Nu ne putem permite acest lucru acum", a declarat Dan Şucu.

Confederaţia Patronală Concordia subliniază că indicele de referinţă ROBOR reprezintă un element fundamental al pieţei monetare, iar sectorul bancar este o infrastructură critică naţională, coloana vertebrală a finanţării economiei româneşti. Într-un moment marcat de deficit bugetar ridicat şi semnale prudente din partea agenţiilor de rating, orice şoc de încredere în sistemul financiar riscă să se transmită rapid, afectând finanţarea statului şi a mediului privat, atractivitatea investiţională şi ritmul de creştere economică.

Concordia solicită autorităţilor să adopte o comunicare responsabilă şi proporţională cu stadiul investigaţiei, în interesul stabilităţii financiare şi al creşterii economice.

"Relaţia dintre inflaţie şi consum devine tot mai vizibilă în datele economice ale României. După o perioadă de creştere susţinută de cererea internă, economia traversează o etapă de ajustare, inevitabilă în contextul dat, dar nu ireversibilă. Viteza şi calitatea redresării vor depinde de modul în care factorii de decizie, publici şi privaţi deopotrivă, vor reuşi să construiască condiţiile pentru reluarea creşterii într-un mod sustenabil", se menţionează în comunicat.

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti şi este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel naţional. Cu o contribuţie de 30% din PIB şi aproape jumătate de milion de angajaţi în peste 4.200 de companii mari şi mici, cu capital românesc şi străin, Confederaţia Patronală Concordia este singura organizaţie din România membră BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC). 

Proiect USR ca băncile să plătească despăgubiri clienților

Deputatul USR Alexandru Dimitriu acuză băncile că "au furat" de la oameni cu ROBOR-ul, iar oamenii au dreptul să-şi ceară banii înapoi. El anunţă că va depune un proiect de lege care să facă posibilă recuperarea prejudiciului, potrivit Agerpres.

"Consiliul Concurenţei ar putea amenda cu sume mari cele 10 bănci bănuite că şi-au coordonat cotaţiile pentru a menţine dobânzile la un nivel ridicat. Dar pentru milioane de români, problema nu este doar dacă vor exista amenzi. 

Problema este că ei au plătit deja. De aceea, soluţia nu poate fi doar sancţionarea băncilor. Soluţia este ca oamenii să fie recunoscuţi ca păgubiţi şi să îşi poată recupera prejudiciul", a scris parlamentarul, vineri, pe Facebook.

El a precizat că va depune de urgenţă un proiect de lege care creează acest mecanism. Mecanismul ar face ca orice persoană afectată de o înţelegere anticoncurenţială să aibă dreptul să ceară despăgubiri în instanţă, iar existenţa unui cartel constatat de autorităţi va constitui probă în proces, a explicat deputatul USR.

Potrivit acestuia, prejudiciul va putea fi recuperat integral, inclusiv dobânzile, iar cei vinovaţi vor răspunde solidar pentru daunele produse.

"Aceste principii există deja în legislaţia europeană şi au fost, la un moment dat, prevăzute şi în legislaţia din România. Le repunem în funcţiune. În acest caz, miza nu este doar dacă băncile sunt amendate. Miza este dacă oamenii îşi recuperează banii", a subliniat Alexandru Dimitriu. 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Dan Şucu robor banci

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close