Wildberries, cea mai mare platformă de comerț online din Rusia, ale cărei capacități de depozitare au fost distruse în proporție de aproximativ 20% de dronele ucrainene, va redirecționa mărfurile destinate stocării pe termen lung către depozite din alte țări, unde este puțin probabil să fie atacate, relatează The Moscow Times. Angajații companiei le prezintă aceste planuri comercianților în cadrul unor întâlniri.
„Ni s-a spus că depozitele pentru stocarea pe termen lung vor fi de acum în Belarus, Kazahstan și Uzbekistan. Au promis că ne vor explica ulterior cum vor fi afectate prețurile și termenele de livrare și cum vor fi transportate mărfurile acolo”, a declarat un participant la una dintre reuniuni.
Wildberries activează de câțiva ani pe piețele acestor țări. Un alt antreprenor care a participat la o reuniune similară a dat mai multe detalii obținute de la reprezentanții companiei: Wildberries dispune deja de unele depozite, o parte proprii și altele închiriate, și a început „chiar acum” să redirecționeze mărfurile în străinătate.
„De fiecare dată când compania ne cere să livrăm marfa la un nou depozit, acesta este lovit de drone”, a descris situația unul dintre comercianți. Mutarea mărfurilor în depozite din străinătate le-ar proteja de atacuri, dar comercianții ruși sunt îngrijorați de alte probleme.
Din cauza acestei logistici pe distanțe mari, Wildberries va fi dezavantajată față de principalii săi concurenți atât în privința termenelor, cât și a costurilor de livrare, a explicat unul dintre antreprenori. În opinia sa, cea mai mare parte a mărfurilor va trebui transportată „încolo și înapoi”. Vânzările realizate prin depozitele Wildberries pentru stocarea pe termen lung generează între 70% și 80% din cifra de afaceri a marilor comercianți.
„Nu poți vinde prea mult dacă livrezi din propriul depozit, pe cont propriu. Acest sistem este potrivit pentru comercianții mici și mijlocii”, a explicat unul dintre ei.
O altă problemă este că deplasarea peste graniță a unor loturi comerciale de mărfuri, indiferent de scop, necesită o declarație vamală. O parte importantă dintre comercianții de pe Wildberries întâmpină dificultăți în această privință, deoarece vând produse care au ajuns în Rusia prin scheme gri sau chiar ilegale, a declarat un alt vânzător.
„Furnizorii și producătorii mari se vor descurca, dar comercianții mici și mijlocii vor avea probleme”, consideră acesta.
Importurile chinezești vor pune frână profiturilor
Importurile din China vor putea fi transportate mai ușor către depozitele din Kazahstan, ceea ce va duce la creșterea volumului produselor chinezești vândute pe Wildberries și, implicit, la intensificarea concurenței pentru comercianții ruși, se teme unul dintre antreprenori.
„În cele din urmă, afacerile noastre nu vor fi distruse de dronele ucrainene, ci de produsele ieftine din China”, a spus el.
Wildberries a închiriat aproximativ 46.000 de metri pătrați de spații de depozitare în Astana și Almatî și construiește alți circa 260.000 de metri pătrați, care ar urma să fie dați în folosință în primul trimestru din 2027, a declarat ministrul kazah al comerțului și integrării, Arman Șakkaliev. El a descris proiectele drept planuri „pentru dezvoltarea filialei locale Wildberries”.
Ministerul nu a primit nicio solicitare oficială din partea Wildberries privind amplasarea unor depozite suplimentare. Ministrul a precizat, însă, că firmele pot încheia pe cont propriu acorduri cu proprietarii spațiilor logistice, fără implicarea guvernului.
Rusia și Kazahstanul au început să lucreze la integrarea platformelor de comerț online încă înainte de atacurile ucrainene asupra Wildberries, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, Mihail Galuzin, întrebat despre depozitele companiei RWB din Kazahstan.
RWB construiește un depozit mare și în Belarus, în valoare de 11 miliarde de ruble (119 milioane euro). Din suprafața totală de 140.000 de metri pătrați, până în luna mai fuseseră dați în folosință numai 20.000 de metri pătrați. Întregul complex urma să devină operațional la sfârșitul acestui an sau la începutul anului viitor.
În luna mai, fondatoarea Wildberries, Tatiana Kim, a anunțat că intenționează să construiască în Belarus un al doilea complex logistic de mari dimensiuni. La acel moment, se presupunea că cele două centre îi vor deservi pe cumpărătorii bieloruși.
În Uzbekistan, RWB construiește un centru logistic pentru Asia Centrală, anunța directorul general al companiei, Robert Mirzoian, cu o lună înainte de începerea atacurilor asupra depozitelor Wildberries.
Centrul va reuni un punct de sortare Wildberries și un complex logistic aflat în construcție în regiunea Tașkent, cu o suprafață de aproximativ 170.000 de metri pătrați, precum și infrastructura companiei din alte țări.
Proiectul era conceput pentru a conecta piețele principale de pe ruta „Rusia-Uzbekistan-Orientul Mijlociu” și pentru a deveni un punct de tranzit pentru exporturile către piețele africane pe traseul „China-Uzbekistan-Africa”.
Pe 2 august, suprafața totală a depozitelor Wildberries atacate era estimată la 1,2-1,5 milioane de metri pătrați, dintre care 900.000 până la 1,15 milioane de metri pătrați fuseseră avariați, a declarat Serghei Semko, analist principal al agenției de cercetare Data Insight.
Aceasta reprezenta între 17% și 22% din cei 5,2 milioane de metri pătrați de infrastructură logistică anunțați public de RWB. De atunci, dronele au distrus total sau parțial alte două depozite mari ale platformei.
RWB a început să își reorganizeze rețeaua logistică și să redirecționeze livrările prin depozite mai mici și prin propria rețea de puncte de ridicare a comenzilor. Măsurile au prelungit însă termenele de livrare și au mărit costurile de transport.
Experții au estimat costurile reconstruirii obiectivelor distruse la 62,5-80,8 miliarde de ruble, iar pierderile comercianților la 280 de miliarde de ruble (trei miliarde euro).
