Autoritățile din mai multe orașe germane au început, de anul trecut, să taie ajutoarele sociale imigranților din România și Bulgaria și să emită ordine de deportare în cazul acestora, scrie Bild.
Potrivit publicației citate, în 2025 au fost luate astfel de măsuri în orașele Duisburg, Gelsenkirchen, Dortmund și Hagen, fiind vizați 1.181 de români și bulgari.
Campania a fost derulată în contextul combaterii fraudelor în domeniul acordării ajutoarelor sociale pentru imigranți.
Autoritățile din Gelsenkirchen au revocat beneficiile sociale în 506 cazuri, iar cele din Duisburg, în 556 de cazuri.
La Dortmund s-a procedat similar în 116 dosare, iar în Hagen, în trei cazuri.
Bild semnalează "puterile discreționare" ale municipalităților în instrumentarea acestor situații.
Cum justifică germanii revocarea ajutoarelor pentru români: își iau joburi de formă ca să încaseze ajutoare
În principiu, imigranții din UE au dreptul la ajutoare sociale la fel ca și angajații germani, chiar și atunci când prestează joburi cu normă parțială, deci implicit plătite mai puțin decât cele full-time, sau când lucrează pe o perioadă limitată.
Presa germană subliniază însă că, dacă imigranții cetățenii care vin în țară din Uniunea Europeană nu contribuie suficient prin muncă la susținerea propriilor nevoilor de trai, municipalitatea le poate revoca libertatea de circulație pe piața muncii.
Astfel, biroul de imigrare din Gelsenkirchen are o politică extrem de clară: oricine câștigă mai puțin de o treime din cheltuielile necesare traiului este exclus din sistem.
În astfel de cazuri, persoana în cauză și, eventual, familia acesteia trebuie să părăsească țara, iar instanțele de judecată au confirmat în repetate rânduri această măsură.
Bild notează că primarul CDU din Hagen, Dennis Rehbein, intenționează să se concentreze mai mult pe retragerea beneficiilor sociale în viitor.
Primarul din Hagen spune că 5,5 ore lucrate pe săptămână înseamnă prea puțin pentru ca cineva să fie considerat angajat
El cere ca UE să implementeze reglementări mai stricte.
„În prezent, regula UE este că oricine lucrează cel puțin 5,5 ore pe săptămână este considerat angajat și are dreptul la beneficii sociale. Acest prag este mult prea scăzut. O astfel de muncă poate aduce doar câteva sute de euro pe lună și asta conferă, legal, baza pentru a fi considerat angajat (și a avea, astfel, acces la beneficii sociale, n.r.)”, a explicat Rehbein.
Potrivit edilului, doar în Hagen locuiesc 7.000 de imigranți din România și Bulgaria iar, dintre aceștia, peste jumătate sunt „clienți” ai centrului pentru ocuparea forței de muncă.
Această realitate costă orașul Hagen în jur de zece milioane de euro pe an, adaugă Rehbein, care admite, pe de altă parte, că orașul său are nevoie și de imigranți pentru ocuparea locurilor de muncă.
„Însă atunci când imigrația vizează, de fapt, beneficiile din sistemele de asistență socială, reacția generală este de respingere”, a conchis primarul.