India și Canada au convenit asupra mai multor acorduri, cu accent pe mineralele critice și uraniu, au comunicat luni liderii celor două țări, potrivit Agerpres.
Documentele, care acoperă și sectorul tehnologic și promovarea energiei regenerabile, au fost anunțate la New Delhi de prim-miniștrii Narendra Modi și Mark Carney, cu ocazia vizitei celui din urmă în țara asiatică.
Momentul este privit de părți drept un nou început în relația bilaterală.
"Nu este vorba doar de reînnoirea unei relații, ci de extinderea unui parteneriat valoros, cu o ambiție, o direcție și o viziune noi", a declarat premierul canadian, adăugând că cele două guverne "au colaborat mai mult în ultimul an decât în două decenii la un loc".
Relațiile indo-canadiene s-au deteriorat în urma unui atentat comis la Vancouver în 2023
Relațiile bilaterale s-au deteriorat din 2023, când autoritățile de la Ottawa au acuzat guvernul de la New Delhi că a orchestrat asasinarea, la Vancouver, a unui separatist sikh care devenise cetățean canadian naturalizat.
India a negat aceste acuzații.
"Relațiile noastre au recâștigat energie, încredere reciprocă și atitudine pozitivă", a remarcat, la rândul său, prim-ministrul indian.
Aceasta este prima vizită a lui Mark Carney în India de la preluarea mandatului.
Demersul se înscrie în eforturile de a diversifica partenerii comerciali ai țării, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite.
Presa internațională notează că, în contextul războiului tarifar declanșat în al doilea mandat, președintele SUA, Donald Trump, a insistat pe ideea de a anexa Canada, ca al 51-lea stat american, pe vremea fostului premier Justin Trudeau.
Canada cumpără uraniu de miliarde de euro din India
În cadrul discuțiilor de la New Delhi, energia a ocupat un loc important.
Consumator major de energie și cea mai populată țară din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, India își propune să își majoreze capacitatea nucleară de la 8 gigawați la 100 de gigawați până în 2047.
"În domeniul energiei nucleare civile, am încheiat un acord istoric pentru furnizarea pe termen lung de uraniu", a declarat Narendra Modi, precizând că guvernul său va colabora cu cel de la Ottawa și în domeniul reactoarelor nucleare modulare mici și și al tehnologiilor atomice avansate.
Mark Carney a explicat că este vorba de lansarea unui "parteneriat energetic strategic cu potențial ridicat", care include un acord de furnizare a uraniului în valoare de 2,6 miliarde de dolari canadieni sau 1,6 miliarde de euro.
"Într-un moment în care India caută acces la minerale esențiale pentru industria sa, tehnologii curate și centrale nucleare, resursele naturale ale Canadei și companiile sale de renume mondial o transformă în partener strategic", a subliniat el.
Cu obiectivul de a atinge 50 de miliarde de dolari în comerțul bilateral, cele două state și-au intensificat eforturile de cooperare în domeniul mineralelor critice, în special pentru prelucrarea elementelor de pământuri rare, componente esențiale pentru multe produse de înaltă tehnologie.
Administrația Trump împinge Canada către piețele din afara continentului nord-american
China exercită un control semnificativ asupra lanțurilor de aprovizionare cu pământuri rare, o situație pe care Canada a subliniat-o pe tot parcursul președinției sale la nivelul G7, grupul celor mai avansate state din punct de vedere economic, tehnologic și militar.
Mark Carney a declarat că dorește să ajungă la un "acord ambițios" până la sfârșitul anului pentru a "reduce obstacolele și a construi încredere", adăugând că cele două țări își reînnoiesc cooperarea în domeniul securității printr-un "nou parteneriat de apărare".
Prim-ministrul canadian a făcut din reducerea dependenței țării sale de SUA piatra de temelie a politicii economice externe.
În 2024, înainte ca președintele american Donald Trump să revină la putere și să perturbe comerțul global cu o serie de tarife vamale, peste 75% din exporturile canadiene mergeau către Statele Unite.
Prim-ministrul canadian urmează să viziteze Australia și Japonia.