Antena 3 CNN Externe Danemarca şi Groenlanda propun crearea unei misiuni NATO de monitorizare în Groenlanda

Danemarca şi Groenlanda propun crearea unei misiuni NATO de monitorizare în Groenlanda

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 21:40 19 Ian 2026 Modificat la 21:41 19 Ian 2026
groenlanda

Danemarca şi Groenlanda au propus crearea unei misiuni NATO de monitorizare în Groenlanda, a anunţat, luni, ministrul danez al apărării, după o întâlnire, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, informează AFP, Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

„Am propus-o, secretarul general a luat act de ea şi cred că acum putem obţine, sperăm, un cadru care să definească modul în care aceasta poate fi implementată”, a declarat Troels Lund Poulsen, vorbind la televiziunea daneză în prezenţa ministrei de externe a Groenlandei, Vivian Motzfeldt.

Discuţiile au avut loc în contextul tensiunilor transatlantice provocate de intenţia formulată de preşedintele american, Donald Trump, de a anexa Groenlanda, insula arctică teritoriu autonom al Danemarcei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close