Preşedintele american, Donald Trump, l-a informat, miercuri, pe Ahmed al-Sharaa, președintele interimar al Siriei, că a decis să elimine țara de pe lista sponsorilor terorismului, relatează Reuters.
„Am promis să ridic toate barierele care vă împiedică să vă reconstruiţi ţara şi foarte curând veţi putea face asta”, a scris Trump într-o scrisoare către al-Shara.
„Avem companii din SUA gata să investească în Siria şi să vă ajute să vă faceţi ţara mai măreaţă şi mai prosperă ca oricând”, a afirmat el în documentul care - potrivit unui oficial guvernamental american de rang înalt - i-a fost înmânată liderului de la Damasc după întâlnirea cu Trump de miercuri, de la Ankara.
Trump a afirmat că a informat Congresul despre intenţia sa, iar legislativul american urmează să analizeze măsura timp de 45 de zile înainte de intrarea în vigoare.
Desemnarea ca stat-sponsor al terorismului implică restricţionarea ajutoarelor americane, a importurilor de armament din SUA şi a anumitor tranzacţii financiare.
Luna trecută, Trump a semnat un decret care a pus capăt sancţiunilor americane împotriva Siriei, scoţând, astfel, această ţară din izolarea faţă de sistemul financiar internaţional. Mai multe companii din Arabia Saudită intenţionează să investească miliarde de dolari în reconstrucţia Siriei; şi alte ţări din zona Golfului au promis asistenţă.
La Ankara, Trump l-a complimentat și lăudat pe al-Shara.
Actualul președinte sirian a fost comandant al forţei Frontul Nusra, afiliată la Al Qaeda. EL a rupt legăturile cu gruparea respectivă în 2016 şi a condus, ulterior, o coaliţie de facţiuni islamiste rebele care l-a înlăturat de la putere pe sângerosul dictator Bashar al-Assad, în 2024. Preşedintele american l-a încurajat pe al-Shara să acţioneze împotriva ISIS şi a afirmat despre el că „e respectat de toată lumea, inclusiv de mine”.