Fostul ministru de Externe și consilier prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, joi, la Antena 3 CNN, că exploaterea gazelor românești din Marea Neagră, începând cu anul 2027, împreună cu rezervele din Norvegia ar avea potențialul să asigure aprovizionarea pentru toate statele europene. Cu toate acestea, el a dat dreptate șefului Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, care a precizat că Zona Economică Exclusivă nu este acoperită de articolul 5 din tratatul NATO.
“Exploatările hidrocarburilor din zona economică exclusivă presupun o exploatare la foarte mare adâncime. Deci este nevoie de o companie foarte mare cu capacități tehnologice și care în liniște ar urma să facă o astfel de activitate.
Odată ce această exploatare din 2027 va deveni funcțională, gazul din Marea Neagră împreună cu resursele din hidrocarburi din Norvegia ar acoperi tot necesarul european. Dilema strategică este una enormă”.
Cristian Diaconescu a explicat care sunt vulnerabilitățile privind Zona Economică Exclusivă. Potrivit acestuia, marea teritorială a României, conform deciziilor internaționale, cuprinde fâșia de mare adiacentă țărmului, cu o lățime de 12 mile marine.
“Am negociat delimitările în ceea ce privește marea teritorială, platoul continental, Zona Economică Exclusivă, zona contiguă, o serie de termeni complicați din dreptul mării, timp de cinci ani cu Ucraina, alături de frontiera fluvială și terestră. Nu am reușit să ajungem la o soluție, s-a mers la Haga, la Curtea Internațională de Justiție și acolo s-a luat decizia în ceea ce privește această împărțire a mării. Marea teritorială a României, conform acestei decizii, cuprinde fâșia de mare adiacentă țărmului, cu o lățime de 12 mile marine. În această zonă există drepturi suverane totale din perspectiva României, deci inclusiv în ceea ce privește protecția integrității. Dincolo de această zonă de 12 mile până la 200 de mile spre centrul mării sunt celelalte elemente de delimitare, inclusiv zona economică, în care există anumite drepturi suverane limitate, privind pasajul navelor, exploatările, etc”, a precizat Cristian Diaconescu.
"Pot să apară probleme pe care trebuie să le rezolvăm singuri"
El a subliniat că România trebuie să poată să se apere singură în cazul unei agresiuni în această zonă: “Din această perspectivă, dacă cineva privește cu rea-credință din proximitatea estică și nu respectă dreptul internațional pot să apară probleme pe care trebuie să le rezolvăm singuri. Mai este o problemă care se adaugă. În momentul în care se fac aceste împărțiri se au în vedere zonele cele mai adânci în mare de la care se construiește un astfel de perimetru. Una dintre aceste zone este peninsula Crimeea. Din această perspectivă poate exista o interpretare de rea-credință în ceea ce privește drepturile suverane ale statelor cu un impact în legătură cu acest partaj”.
Expertul în politică externă George Scutaru a precizat recent, la Antena 3 CNN, că România trebuie să accelereze programul de reînarmare pentru a face față unor posibile provocări lansate de Rusia în Zona Economică Exclusivă a României. El a subliniat că este incert dacă această zonă intră automat sub protecția oferită de articolul 5.
Potrivit rapoartelor, exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, ar putea transforma România dintr-un importator net de gaze într-un producător regional semnificativ. Zăcământul este estimat la peste 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar producția anuală, preconizată pentru 2027, ar putea ajunge la 5–6 miliarde de metri cubi pe an. Începerea extracției va reduce dependența României de importuri și va permite injectarea gazului direct în rețeaua națională, cu posibilitatea de a alimenta, pe termen mediu, și piețele europene. Gazele din perimetrul Neptun Deep vor fi exploatate de consorțiul OMV Petrom – Romgaz, OMV Petrom având rolul de operator principal al proiectului