Antena 3 CNN Externe Inflația a scăzut la 1,8% în Germania, după ce s-a ieftinit energia

Inflația a scăzut la 1,8% în Germania, după ce s-a ieftinit energia

A.O.
2 minute de citit Publicat la 12:58 16 Ian 2026 Modificat la 12:58 16 Ian 2026
grafică inflație în scădere
Datele confirmă opinia BCE că rata anuală a inflaţiei în zona euro este sub control. Foto: Getty Images

Inflația anuală în Germania a scăzut la 1,8% în decembrie 2025, după ce s-au ieftinit energia și unele alimente, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), relatează Agerpres. Anterior, Destatis anunțase că după doi ani de recesiune, economia Germaniei a crescut ușor. 

Datele confirmă opinia BCE că rata anuală a inflaţiei în zona euro este sub control, iar oficialii au timp să analizeze evoluţiile preţurilor, înainte de a adopta noi măsuri de politică monetară. 

Presiunile asupra bugetelor gospodăriilor s-au atenuat în decembrie, rata inflaţiei scăzând sub ţinta BCE de 2% pentru prima dată din septembrie 2024.

Preţurile de consum au crescut în medie cu 2,2% anul trecut, a confirmat Destatis, un nivel similar cu cel din 2024.

Energie și alimente mai ieftine

În timp ce preţurile serviciilor, cum ar fi transportul public şi asigurările, au crescut cu 3,5% luna trecută, preţurile la alimente au urcat cu doar 0,8% faţă de decembrie 2024, unele produse, cum ar fi untul şi uleiul de măsline, s-au ieftinit, în timp ce preţurile la carnea de vită şi cea de pui au crescut cu 14,1% şi, respectiv, 6,3%.

Preţurile la energie au scăzut cu 1,3% în decembrie 2025, iar pe ansamblul anului trecut cu 2,4% comparativ cu 2024.

Majorarea preţurilor la energie, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a dus la creşterea ratei inflaţiei în Germania la 6,9% în 2022 şi 5,9% în 2023. De atunci inflaţia s-a stabilizat, iar Institutul Ifo se aşteaptă să rămână la 2,2% în 2026 şi să crească la 2,3% în 2027.

De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, s-a situat la 2,8% în 2025, de la 3% în 2024.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), un indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE, s-a situat la 2% în decembrie, în scădere de la 2,6% luna precedentă.

Destatis atrage atenţia că preţurile mai ridicate pentru transportul public şi majorarea salariului minim ar putea duce anul viitor la o rată mai ridicată a inflaţiei.

Datele preliminare publicate săptămâna trecută de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în decembrie la 2%, de la un nivel de 2,1% luna precedentă. Cifra anunţată de Eurostat este în linie cu estimărilor analiştilor intervievaţi de Reuters. Aceştia se aşteaptă ca tendinţa să continue în 2026.

Scăderea preţurilor la energie, aprecierea euro, majorarea importurilor din China şi moderarea creşterilor salariale ar putea duce la un declin al preţurilor anul acesta, apreciază analiştii. Dar majorarea cheltuielilor din domeniul apărării, cheltuielile fiscale masive din Germania, cererea internă solidă, înăsprirea pieţei forţei de muncă şi turbulenţele geopolitice ar putea duce la o creştere a preţurilor în 2026, în zona euro.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close