Antena 3 CNN Externe Iranul îl contrazice pe JD Vance și spune că nu a acceptat să primească din nou inspectorii nucleari. SUA au relaxat deja sancțiunile

Iranul îl contrazice pe JD Vance și spune că nu a acceptat să primească din nou inspectorii nucleari. SUA au relaxat deja sancțiunile

Adrian Dumitru
3 minute de citit Publicat la 17:02 23 Iun 2026 Modificat la 17:02 23 Iun 2026
Kushner și Vance
Delegația SUA condusă de JD Vance a negociat cu Iranul o posibilă încheiere a războiului. Foto: Getty Images

Iranul a respins afirmația vicepreședintelui SUA, JD Vance, potrivit căreia va permite revenirea inspectorilor AIEA în țară, după prima rundă de negocieri dintre SUA și Iran privind un acord final de încheiere a războiului, relatează BBC. După negocierile din Elveția, Vance a declarat, luni, că discuțiile cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) ar putea avea loc „chiar de astăzi”.

Însă, ministerul iranian de externe a transmis presei de stat că regimul nu și-a asumat „niciun nou angajament” privind inspecțiile nucleare. Iranul și Statele Unite au continuat să transmită mesaje contradictorii referitoare la chestiunea nucleară și marți.

Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a declarat că Iranul nu intenționează să permită inspectorilor accesul la instalațiile nucleare lovite de SUA și Israel anul trecut.

Președintele american, Donald Trump, a afirmat că, în ciuda„protestelor și declarațiilor false care susțin contrariul” venite din partea Iranului, acesta a acceptat „integral și complet” inspecțiile. „Dacă nu ar fi acceptat acest lucru, nu ar mai fi existat negocieri!”, a scris el pe rețelele sociale.

Între timp, Statele Unite au suspendat temporar aplicarea unor sancțiuni, permițând Iranului să-și vândă petrolul în dolari americani pentru prima dată după decenii.

Într-o declarație comună publicată luni, mediatorii Qatar și Pakistan au anunțat că, după prima rundă de negocieri desfășurată la stațiunea elvețiană Burgenstock, SUA și Iranul au convenit asupra „unei foi de parcurs pentru ajungerea la un acord final în termen de 60 de zile”. Vance a descris discuțiile drept un „punct de plecare foarte bun”.

Declarații contradictorii

Vicepreședintele american a spus că echipele au discutat despre redeschiderea Strâmtorii Ormuz și despre „dezescaladarea” necesară pentru un armistițiu la nivel regional.

Derogarea de 60 de zile de la sancțiuni, emisă luni de Departamentul Trezoreriei al SUA, suspendă piloni centrali ai embargoului american, care a sufocat istoric economia iraniană.

Licența de urgență autorizează producerea, vânzarea și livrarea de petrol brut și produse petrochimice iraniene până pe 21 august. În baza relaxării sancțiunilor, petrolul iranian poate fi chiar importat direct în Statele Unite.

Măsura deblochează tranzacțiile bancare, asigurările și transportul și elimină rețelele complexe pe care Iranul le-a folosit anterior pentru a-și vinde petrolul brut.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că, în schimbul derogării de 60 de zile, Iranul s-a angajat să mențină deschisă Strâmtoarea Ormuz și să permită revenirea inspectorilor nucleari ai AIEA în țară.

Vance a fost întrebat de jurnaliști când se vor întoarce inspectorii nucleari în Iran. El a spus că se așteaptă ca procesul să înceapă „cel puțin săptămâna aceasta”, însă discuțiile cu inspectorii „ar putea avea loc chiar astăzi”.

Donald Trump a scris, de asemenea, pe rețelele sociale că Iranul „va accepta inspecții”.

Totuși, într-un interviu acordat agenției de presă de stat Irna, Esmail Baghaei a declarat că Iranul nu și-a asumat „niciun nou angajament” privind inspectorii nucleari.

El a susținut că orice cooperare cu inspectorii ONU se va desfășura „în baza procedurilor existente stabilite de Parlament și de Consiliul Suprem de Securitate Națională”.

Iranul a suspendat accesul AIEA la instalațiile lovite de Israel și SUA în timpul războiului de 12 zile de vara trecută.

Luna următoare, organismul ONU de supraveghere nucleară a anunțat că și-a retras din țară inspectorii rămași.

Acordul lui Obama prevedea deja inspecții nucleare în Iran. Trump l-a rupt

În 2015, Iranul și șase mari puteri — SUA, China, Franța, Rusia, Germania și Regatul Unit — au încheiat un acord care permitea AIEA să inspecteze instalațiile nucleare iraniene.

În primul său mandat, Trump a retras SUA din acest acord, în 2018, susținând că era „un acord prost”.

Vance a declarat, luni, că iranienii amenințaseră că vor părăsi negocierile de duminică după ce Trump avertizase pe Truth Social că SUA ar putea „lovi din nou foarte dur Iranul”.

Vicepreședintele american a spus că le-a transmis negociatorilor iranieni că Trump doar reacționa la „vorbele de doi bani” ale Iranului. Luni, Trump a lansat din nou un avertisment la adresa Iranului, din Biroul Oval.

„Dacă Iranul nu își respectă acordul sau nu se comportă cum trebuie, voi face ceea ce trebuie să fac”, a declarat președintele american.

Declarația comună a mediatorilor qatarezi și pakistanezi arată că a fost creată o „linie de comunicare” pentru „evitarea incidentelor și a neînțelegerilor, cu scopul de a asigura tranzitul în siguranță al navelor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz”.

Cele două părți au convenit și asupra creării unei „celule de dezescaladare” între SUA, Iran și Liban, facilitată de țările mediatoare, pentru încetarea operațiunilor militare din Liban, se mai arată în declarație.

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a spus că Libanul va reprezenta primul „test real”.

Luptele dintre Israel și Hezbollah în Liban s-au redus în intensitate de sâmbătă noaptea.

Presa de stat iraniană a relatat, marți, că, pe măsură ce negocierile continuă, urmează să fie create grupuri de negociere pentru domenii precum chestiunea nucleară și sancțiunile.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close