Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace de către Arild Hermstad, deputat în Parlamentul Norvegiei și lider al Partidului Verzilor, pentru rolul avut în apărarea democrației și statului de drept din Republica Moldova și combaterea interferențelor Rusiei în alegerile parlamentare de la Chișinău.
„Sandu s-a aflat în prima linie a democrației în Europa. Republica Moldova a fost ținta unor încercări dovedite ale Rușiei de interferență și influențare a procesului electoral, dezinformare, atacuri cibernetice menite a facilita venirea la putere a unui regim pro-Kremlin”, a spus Hermstad într-o postare publicată pe contul său de Facebook.
„Așa acționează Rusia împotriva fostelor state sovietice”, a adăugat politicianul norvegian.
„Rușii poartă un război hibrid împotriva mai multor țări (...) nu există nicio îndoială că Putin reprezintă cea mai mare amenințare pentru pacea și stabilitatea din Europa. Maia Sandu și Moldova duc o bătălie pentru noi toți”, a precizat parlamentarul norvegian.
Astfel, în ciuda presiunilor exercitate de Rusia, Republica Moldova, sub președinția Maiei Sandu, „a organizat alegeri libere și democratice și a consolidat statul de drept.
„Așa arată lupta pentru pace din vremurile noastre: prin ridicarea de comunități robuste, înainte ca un conflict să devină violent. Rezistența față de influențele autoritare se face prin politici guvernamentale transparente”, a mai spus Arild Hermstad.
În septembrie 2025, Maia Sandu, a avertizat asupra unei puternice interferenţe ruseşti înaintea alegerilor parlamentare de duminică din ţara sa.
Potrivit Maiei Sandu, Moscova a exercitat o presiune enormă pentru a se amesteca în procesul electoral din Republica Moldova, cheltuind „sute de milioane de euro” pentru a finanţa partide politice, a mitui alegători şi a instrui tineri pentru activităţi destabilizatoare.
Președinta Maia Sandu a avertizat că Federația Rusă avea în plan controlul Republicii Moldova prin folosirea platforme online, inclusiv Facebook și Instagram, pentru a răspândi mesaje anti-democratice.
„Rezistența pașnică și de succes a Maiei Sandu în fața interferenței ruse, împreună cu eforturile sale de a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană și de alte democrații europene, reprezintă munca pentru pace a timpului nostru. Alfred Nobel a înțeles pacea ca fiind mai mult decât absența conflictului armat”, a mai spus el.
Comitetul Nobel norvegian primește în fiecare an câteva sute de nominalizări pentru Premiul Nobel pentru Pace. Pentru ediția din 2025, au fost înregistrați oficial 338 de astfel de nominalizări.
Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace în 2025 a fost Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela.
Premiul Nobel pentru Pace, în valoare de 11 milioane de coroane suedeze, sau circa 1,2 milioane de dolari, va fi decernat la Oslo pe 10 decembrie, când se comemorează decesul industriaşului suedez Alfred Nobel, care a fondat premiile prin testamentul său din 1895.
Premiul Nobel pentru Pace este acordat de un comitet format din cinci membri, aleşi pentru un mandat de şase ani de parlamentul norvegian (Stortinget), şi singurul care se decernează la Oslo, premiile pentru celelalte categorii fiind acordate la Stockholm.
