Franța, alături de Spania, a avut un rol esențial în obținerea independenței Statelor Unite ale Americii, cu aproape 250 de ani în urmă.
Conflictul dintre coloniile americane pro-independență și armata trimisă de Londra s-a încheiat prin Tratatul de la Paris din 1783, prin care Marea Britanie a recunoscut independența Statelor Unite, amintește Agerpres, înaintea marcării a două evenimente istorice: Declarația de Independență a SUA (4 iulie 1776) și Ziua Națională a Franței (14 iulie 1789, ziua căderii Bastiliei, care a declanșat Revoluția Franceză, în urma căreia regele Ludovic XVI a fost ghilotinat la 21 ianuarie 1793).
Istoria consemnează că Franța a fost, fără îndoială, cel mai important aliat militar și diplomatic al coloniilor nord-americane, oferind sprijin militar, financiar și naval.
Intervenția directă a armatei și flotei franceze a echilibrat balanța și a ajutat la învingerea Marii Britanii.
În plus, prin furnizarea de arme, trimiterea de mii de soldați și nave de război și lupta împotriva britanicilor pe mai multe fronturi, Franța a transformat efectiv o rebeliune colonială într-un război global decisiv.
Ce se întâmpla în Franța în 1776
În 1776, Franța era una dintre marile puteri ale Europei.
Deși se își pierduse coloniile americane la sfârșitul Războiului de Șapte Ani încheiat în 1763, țara era încă o putere globală, cu o armată și o marină puternice.
Precum Marea Britanie, Franța avea un rege tânăr.
În 1776, Ludovic al XVI-lea avea doar 22 de ani și preluase tronul de doar doi ani.
Domnia sa, care avea să se încheie violent în timpul Revoluției Franceze, abia începea.
Ludovic și miniștrii săi priveau cu un interes maxim spre America, anticipând prejudiciile pe care noua națiune le-ar putea provoca vechilor dușmani ai Franței, britanicii.
Cunoscutul inventator francmason Benjamin Franklin a sosit la Paris în decembrie 1776 în calitate de prim reprezentant oficial al Statelor Unite în Franța.
El și alte personaje importante ale vremii au acționat pentru a asigura transporturi secrete de arme și echipamente franceze coloniștilor de peste Atlantic.
Înainte de a intra în mod efectiv în conflict, Franța a furnizat în secret Armatei Continentale americane resurse vitale prin intermediul unei corporații fictive.
Se estimează că în momentul decisiv al Bătăliei de la Saratoga, 90% din trupele americane foloseau armament francez, iar rebeliunea depindea în întregime de praful de pușcă francez.
Franța a investit milioane, în numerar și sub formă de credite, în efortul de război american, salvând coloniile de la colapsul economic.
Aristocrați și ofițeri francezi, în special marchizul de Lafayette, au călătorit în America pentru a se alătura cauzei și a antrena trupele coloniale.
Printr-o ironie amară istoriei, acest efort colosal va șubrezi regimul lui Ludovic XVI, fiind unul dintre factorii care au amorsat Revoluția Franceză.
De ce a ales Franța să-i sprijine pe coloniști în războiul cu Londra
Franța a ales să-i sprijine pe revoluționarii americani din două motive.
În primul rând, în politica globală, Franța fusese angajată în războaie periodice cu Marea Britanie.
Totuși, Parisul nu dorea să pară că susține pe față coloniile rebele. Franța și-a oficializat alianța cu noua țară abia la doi ani după ce revoluționarii americani au declarat independența Statelor Unite.
În al doilea rând, mulți din Franța, în special nobilimea, erau profund implicați în mișcarea intelectuală cunoscută sub numele de Iluminism și erau inspirați de ideile noi despre societatea umană, raționalism, știință și progres.
Ei considerau statele americane, cu formele lor republicane de guvernare, drept întruchiparea unora dintre aceste idei noi.
Francezi celebri implicați în Revoluția Americană
Lista francezilor implicați în Războiul de Independență este impresionantă.
Marchizul de Lafayette, de exemplu, a călătorit în America pentru a se alătura efortului de război.
Ulterior, soldații și marinarii francezi au jucat un rol esențial în victoria Statelor Unite.
Ofițeri precum contele de Rochambeau și contele de Grasse au condus forțele franceze terestre și maritime care au făcut posibilă victoria lui George Washington la Yorktown în 1781.
Aici, forțele franceze i-au depășit numeric și ca putere de foc pe britanici, forțând capitularea lordului Cornwallis și punând capăt în mod efectiv războiului.
O serie de bătălii din Războiul de Independență nici măcar nu i-au inclus pe americani.
Cea din urmă mare luptă din acest conflict a avut loc atunci când nave britanice și franceze s-au ciocnit în largul coastei Indiei, în 1783.
Istoria consemnează că Revoluția Americană a continuat mult timp după încheierea Războiului de Independență.
Ideile despre libertate și egalitate au inspirat Revoluția Franceză din 1789 și mișcările de independență din coloniile franceze timp de generații după anul 1783.
Franța se aliază cu noile State Unite ale Americii
În urma victoriei americane de la Saratoga din 1777, Franța a recunoscut oficial Statele Unite ca națiune independentă și a semnat Tratatul de Alianță în 1778.
Luând partea americanilor, Franța a extins războiul în Europa, Africa, Caraibe și India.
Acest lucru a pus o mare presiune asupra resurselor militare britanice.
Intrarea Franței în război a convins și alte puteri europene, precum Spania și Olanda, să se angajeze militar împotriva Marii Britanii.
Moștenirea Marii Britanii
Marea Britanie a jucat rolul de principal antagonist în timpul Războiului de Independență al Americii (1775-1783).
Tentativele de a a-i impozita și reglementa pe coloniști au escaladat într-un efort militar cu scopul de a suprima rebeliunea.
În cele din urmă, represiunea pornită de Londra s-a încheiat cu recunoașterea suveranității americane și cu redesenarea Imperiului Britanic.
În mod paradoxal, totuși, moștenirea britanică este fundamentul pe care a fost construită identitatea americană.
Sistemul juridic, limba engleză și instituțiile democratice își au originea în Marea Britanie.
După separarea oficială, cele două națiuni au dezvoltat, pe parcursul a peste două secole, o relație specială bazată pe filoane culturale și istorice comune.
De ce s-au înverșunat britanicii să ducă un război costisitor peste Atlantic cu coloniștii
În urma Războiului de Șapte Ani, purtat între 1754 și 1763 în Europa, America de Nord, India și considerat de istorici primul conflict global din istoria omenirii, guvernul britanic a acumulat o datorie națională masivă.
Pentru plata acestei datorii, parlamentul de la Londra a adoptat o serie de legi și taxe nepopulare, între care Legea de Timbru, Legile Townshend și Legea Ceaiului.
Deoarece coloniștii nu aveau o reprezentare directă în parlamentul britanic, aceste măsuri au fost întâmpinate cu o rezistență acerbă.
Regele George al III-lea și miniștrii săi au ordonat măsuri dure pentru a-i forța pe coloniști să se supună, ceea ce a împins cele două părți în pragul războiului.
Când au izbucnit luptele deschise la Lexington și Concord în 1775, Marea Britanie și-a desfășurat armata profesionistă pentru a restabili autoritatea regală.
Inițial un război civil în interiorul Imperiului Britanic, conflictul s-a extins într-unul global.
Victoria americană în Bătălia de la Saratoga din 1777 a convins Franța (în 1778) și Spania (în 1779) să se alieze cu coloniile americane.
Olanda a oferit, de asemenea, sprijin, ceea ce a dus la cel de-al Patrulea Război Anglo-Olandez.
Dintr-o dată, Marea Britanie a fost forțată să lupte pe mai multe fronturi pe tot globul - în Caraibe, India și Marea Mediterană - astfel că teatrul de operațiuni nord-american și-a pierdut locul de primă prioritate.
În ciuda faptului că avea una dintre cele mai puternice armate din lume și angajase aproximativ 30.000 de mercenari germani, Marea Britanie a pierdut, în cele din urmă, războiul din cauza mai multor factori.
Unul a fost distanța geografică: aprovizionarea și comanda trupelor peste Oceanul Atlantic s-au dovedit extrem de dificile și de lente.
Al doilea factor a avut legătură cu teritoriul: întinderea vastă a coloniilor americane a făcut imposibil pentru forțele britanice să poată deține altceva decât orașele de coastă, pe care le ocupau fizic.
Al treilea factor a fost intervenția străină. Marina franceză și sprijinul militar al Parisului au fost cruciale în neutralizarea superiorității navale a Marii Britanii, culminând cu asediul decisiv al orașului Yorktown din 1781.
Un al patrulea factor a fost reprezentat de opoziția internă: războiul a fost extrem de nepopular în rândul cetățenilor britanici și a fost intens dezbătut în parlament, ceea ce a îngreunat recrutarea și finanțarea.
Anglia și-a pierdut coloniile americane, dar a câștigat un partener pe termen lung
După capitularea lordului Cornwallis la Yorktown, guvernul britanic și-a pierdut voința politică de a continua conflictul în America de Nord.
Prin Tratatul de la Paris (1783), Marea Britanie a recunoscut oficial Statele Unite ca națiune independentă și suverană, cedând teritoriul său la est de râul Mississippi.
Deși Marea Britanie și-a pierdut cele treisprezece colonii americane, impactul economic nu a fost atât de devastator pe cât se temeau miniștrii de la Londra.
Țara a reconstruit rapid relațiile comerciale cu nou-formatele State Unite și a reorientat atenția imperiului către extinderea teritoriilor în India, Canada și, în cele din urmă, în Australia.
Ştiri video recomandate
