Oceanul Atlantic ascunde un secret: o zonă de ape calme, înconjurată de curenți rapizi, situată la aproximativ 950 de kilometri est de Florida, dar care nu atinge niciodată uscatul. Cunoscută sub numele de Marea Sargaselor, marinarii au traversat-o timp de secole, însă puțini observă granița atunci când pătrund în apele sale de un albastru profund și liniștit.
Cei care rămân mai mult timp observă suprafața presărată cu alge maro-aurii – Sargassum – numite după cuvântul portughez sargaço, un tip de algă asemănătoare strugurilor. Plantele plutesc lent, mișcându-se ușor, asemenea unor tufe rostogolite pe o câmpie de apă, potrivit revistei Earth.
În doar câteva minute, liniștea devine neobișnuită. Nu există valuri care să se spargă de țărm. Nu se aud pescăruși. Însă algele sunt pline de viață: creveți minusculi cât un bob de orez, pești juvenili în culori neon, crabi albi ca porțelanul și chiar pui de țestoase care își înoată primii kilometri din viață.
Această „pătură” plutitoare devine uneori atât de densă încât primii marinari spanioli se temeau că navele lor din lemn vor rămâne blocate și „nu vor mai simți niciodată vântul”, după cum scria Cristofor Columb în 1492.
Marea Sargaselor – o pădure plutitoare
Dincolo de romantism, Marea Sargaselor este, în esență, o „creșă” marină de aproximativ 1.300 de kilometri lățime. Oamenii de știință numesc aceste mase de alge „insule de habitat”.
Puii de țestoasă se ascund aici până când carapacea li se întărește. Rechinii patrulează umbrele de dedesubt, iar păsările marine planează la suprafață, prinzând prada din zbor.
Cercetătorii au identificat peste 100 de specii de nevertebrate care trăiesc printre alge – mici „coloniști” care pot rămâne ani întregi acolo, până când aceste mase se destramă.
Cicluri de viață în migrație
Țiparii europeni și americani își încep viața sub aceste alge, fiind inițial aproape transparenți. Sunt purtați de curenți spre est sau vest, ajungând în râuri aflate chiar și la mare distanță în interiorul continentelor. După decenii petrecute în ape dulci, se întorc, parcurgând peste 4.800 de kilometri, pentru a se reproduce o singură dată și apoi a muri.
Cum reușesc să regăsească exact acest loc rămâne un mister pentru zoologi. În același timp, balenele cu cocoașă traversează această mare în fiecare primăvară, iar tonul înoată rapid prin zonă în drum spre locurile de reproducere.
Un mecanism climatic unic
La suprafață, apele par liniștite, dar în profunzime se desfășoară procese importante. Vara, temperatura ajunge la aproximativ 28–30°C, iar iarna scade la circa 18–20°C.
Aceste variații sezoniere determină amestecul apei, contribuind la deplasarea apei calde și sărate spre nord și a celei reci spre sud – un sistem care stabilizează clima de o parte și de alta a Atlanticului.
Apa deschisă absoarbe și dioxid de carbon din atmosferă, pe care îl „blochează” în cochiliile planctonului ce ajung ulterior pe fundul oceanului.
Abia după doi ani de studii, cercetătorii au realizat cât de multă căldură absoarbe această zonă. Oceanul este acum mai cald decât a fost „de milioane și milioane de ani”, avertizează specialiștii, ceea ce ar putea schimba tiparele de precipitații la nivel global.
Activitatea umană amenință Marea Sargaselor
Scriitorul Jules Verne descria cândva această mare drept „un lac perfect în Atlanticul deschis”. Astăzi, acel „lac” adună deșeuri aduse de patru curenți oceanici majori.
Aceste curenți funcționează ca un fel de pâlnie uriașă, concentrând pungi de plastic, capace și echipamente de pescuit abandonate într-o masă rotativă de gunoi.
Un studiu a estimat aproximativ 200.000 de bucăți de deșeuri pe kilometru pătrat, întinse pe sute de kilometri.
În același timp, navele comerciale traversează zona, distrugând algele cu elicele și poluând apa cu metale grele. Zgomotul produs afectează inclusiv comunicarea balenelor.
Monitorizarea schimbărilor
Cercetătorii monitorizează aceste ape încă din 1954, măsurând lunar temperatura, salinitatea și alți indicatori.
De atunci, temperatura medie a crescut cu aproximativ 1°C. Deși pare puțin, această schimbare afectează circulația apei și reduce oxigenul din straturile adânci.
Datele colectate au devenit esențiale pentru înțelegerea acidificării oceanelor și a schimbărilor climatice.
O cursă contra cronometru
O organizație internațională creată în 2014 consideră Marea Sargaselor un „refugiu al biodiversității” și cere protejarea zonei.
Totuși, lipsa unui stat care să o administreze face dificilă aplicarea măsurilor de conservare.
Specialiștii spun că soluții simple – precum devierea rutelor maritime sau limitarea pescuitului în anumite perioade – ar putea avea un impact major.
Între timp, schimbările climatice accelerează. Algele Sargassum se înmulțesc excesiv în unele regiuni, unde ajung să fie îndepărtate de pe plaje cu utilaje grele. În descompunere, acestea eliberează gaze cu efect de seră.
Protejarea unei mări fără țărm
Dacă Marea Sargaselor ar dispărea, ecosisteme întregi ar fi afectate. Țiparii nu și-ar mai găsi locul de reproducere, iar alte specii ar pierde un habitat esențial.
În plus, clima Atlanticului ar putea deveni și mai instabilă.
Guvernele analizează acum tratate pentru reducerea poluării și protejarea zonelor sensibile, iar companiile maritime caută soluții mai puțin poluante.
Niciuna dintre aceste măsuri nu este suficientă de una singură, dar împreună ar putea salva această „pădure plutitoare”.
Pentru un loc care pare doar o pată albastră pe hartă, Marea Sargaselor leagă continente, susține viața marină și oferă indicii esențiale despre schimbările planetei.
Ştiri video recomandate
