Preşedintele american Donald Trump va efectua în această săptămână primul său zbor la bordul noului Air Force One, un Boeing 747 oferit de Qatar care a stârnit semne de întrebare de natură etică şi de securitate, a anunţat luni Casa Albă.
Preşedintele SUA va lua acest avion miercuri pentru a se deplasa în Dakota de Nord la un eveniment care marchează cea de-a 250 aniversare a Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru AFP, scrie Agerpres.
Donald Trump s-a bucurat la începutul acestei luni de sosirea acestui mastodont al aerului, cu fuselajul său alb, cu o dungă roşie orizontală lată şi o parte inferioară albastru închis, numindu-l o "Casă Albă zburătoare, cu un nivel de lux nemaiîntâlnit până acum".
Oferit de Qatar şi evaluat la câteva sute de milioane de dolari, acest aparat a ridicat semne de întrebare etice şi constituţionale majore, în special privind limitele impuse cadourilor primite de un preşedinte din partea unor puteri străine.
De asemenea, a stârnit îngrijorări în materie de securitate, din cauza utilizării unui avion care a aparţinut iniţial unui guvern străin şi care este destinat să îndeplinească funcţia extrem de sensibilă de avion prezidenţial.
Donald Trump este obsedat de ideea de a înlocui avionul prezidenţial încă din primul său mandat, păstrând chiar şi o machetă la scară în noile sale culori pe măsuţa pentru cafea din Biroul Oval.
El declarase că ar fi "prostesc" să nu accepte un asemenea cadou din partea Qatarului, lucru pe care Pentagonul l-a făcut oficial anul trecut.