Polonia începe să reducă treptat sprijinul acordat refugiaților ucraineni, după ce o nouă lege care limitează accesul la anumite beneficii sociale a intrat în vigoare joi, la mai bine de patru ani de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, relatează AFP, citată de Agerpres.
Actul normativ, adoptat la sfârșitul lunii ianuarie, introduce restricții suplimentare privind accesul refugiaților ucraineni la servicii sociale, asigurări medicale, dreptul de ședere și educație. Noile reguli vizează persoanele ajunse în Polonia după începutul invaziei ruse din 2022.
Conform noii legislații, serviciile sociale vor mai fi disponibile doar pentru anumite categorii: minori, persoane care au un loc de muncă, victime ale torturii sau violului, precum și grupuri vulnerabile care locuiesc în centre colective de găzduire.
„După patru ani, situaţia este acum mai stabilă”, declara Adam Szlapka, purtător de cuvânt al guvernului polonez, atunci când a fost anunţată pentru prima dată.
Potrivit acestuia, „aceste reglementări extraordinare pot fi suprimate gradual şi se poate trece de la soluţii temporare la soluţii sistemice”.
În același timp, sprijinul alimentar și cel pentru locuință va fi acordat în continuare doar persoanelor considerate deosebit de vulnerabile.
Chiar și în aceste condiții, refugiații ucraineni își păstrează statutul de protecție temporară în Polonia, cel puțin până în martie 2027.
Un sondaj realizat în ianuarie de institutul polonez CBOS arată însă că opinia publică este împărțită: 48% dintre polonezi susțin continuarea ajutorului pentru refugiații ucraineni, în timp ce 46% se opun.
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a anunțat încă de la începutul mandatului său, anul trecut, că nu va semna nicio lege care să prevadă „un ajutor special pentru cetăţenii ucraineni”.
Datele Ministerului polonez de Interne arată că, între februarie 2022 și decembrie 2024, aproximativ 1,6 milioane de ucraineni s-au refugiat în Polonia.
În același timp, potrivit unui studiu realizat de Deloitte pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați, forța de muncă ucraineană a contribuit în 2024 cu 2,7% la produsul intern brut al Poloniei.