Antena 3 CNN › Externe › Putin l-a invitat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder la el acasă, ca să-și serbeze ziua de naștere

Putin l-a invitat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder la el acasă, ca să-și serbeze ziua de naștere

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:27 09 Oct 2026 Modificat la 12:28 09 Oct 2026
Gerhard Schröder si vladimir putin
Fostul cancelar german Gerhard Schröder a participat la sărbătorirea celei de-a 74-a aniversări a președintelui rus Vladimir Putin. FOTO Kremlin telegram

Vladimir Putin l-a invitat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder la el acasă, în ziua în care a împlinit 74 de ani, a anunțat joi Kremlinul, scrie The Moscow Times.

Fotografiile publicate pe Telegram îi arată pe Schröder și Putin zâmbind larg și strângându-și mâinile, având în fundal o sobă de modă veche și un samovar rusesc, folosit pentru a fierbe apa pentru ceai.

„Vladimir Putin a aflat din știrile de dimineață, cu o zi înainte, că Gerhard Schröder se află la Moscova, unde venise cu treburi pentru compania Globus”, a transmis Kremlinul pe Telegram.

„Președintele și-a invitat vechiul prieten la el acasă. Gerhard Schröder s-a aflat alături de Vladimir Putin ieri, când șeful statului și-a sărbătorit ziua de naștere.”

Schröder, care a fost cancelar al Germaniei între 1998 și 2005, a intrat recent în consiliul de supraveghere al lanțului rusesc de supermarketuri Hyperglobus. Numirea a venit într-o perioadă în care autoritățile ruse au preluat controlul asupra activelor mai multor companii europene, inclusiv din retail, scrie RBC, citând un reprezentant al OOO „Hyperglobus”, compania care administrează afacerea Globus în Rusia. Miercuri, el a vizitat unul dintre magazinele rețelei din Moscova, unde a fost întâmpinat cu aplauze de angajați, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

Fostul cancelar a fost criticat, mai ales în Germania, pentru legăturile sale cu mediul de afaceri rusesc și cu Putin, relații pe care le-a menținut în ciuda invadării Ucrainei de către Rusia, în 2022, și a valurilor succesive de sancțiuni occidentale.

În luna mai, Putin a sugerat că Schröder ar putea reprezenta țările europene în negocierile de pace pentru încheierea conflictului. Miniștrii de externe europeni au respins însă ideea unui astfel de rol pentru fostul cancelar german.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close