Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți seară că Venezuela va livra între 30 și 50 de milioane de barili de petrol Statelor Unite, pentru a fi vânduți la prețul pieței, iar veniturile să fie controlate de SUA, scrie CNN. Autoritățile interimare din Venezuela vor preda „petrol supus sancțiunilor”, a scris Trump pe Truth Social. SUA vor folosi veniturile „în beneficiul poporului Venezuelei și al Statelor Unite!”, a adăugat el.
Secretarul Energiei, Chris Wright, a fost instruit să „pună în aplicare acest plan, imediat”, iar barilii „vor fi preluați de nave de stocare și aduși direct la docurile de descărcare din Statele Unite”.
CNN a contactat Casa Albă pentru informații suplimentare.
Un oficial de rang înalt din administrație, vorbind sub protecția anonimatului, a declarat pentru CNN că petrolul a fost deja produs și pus în barili. Cea mai mare parte se află în prezent pe nave și va fi direcționată către instalații americane din zona Golfului, pentru a fi rafinată.
Deși 30–50 de milioane de barili pare o cantitate mare, Statele Unite au consumat puțin peste 20 de milioane de barili de petrol pe zi în ultima lună.
Această cantitate ar putea coborî ușor prețurile petrolului, însă probabil nu va reduce semnificativ prețul benzinei pentru americani: fostul președinte Joe Biden a dispus scoaterea a aproximativ de patru până la șase ori mai mult, 180 de milioane de barili, din Rezerva Strategică de Petrol a SUA în 2022, ceea ce a redus prețurile la pompă cu doar 13–31 de cenți pe galon, pe parcursul a patru luni, potrivit unei analize a Departamentului Trezoreriei.
Prețul petrolului american a scăzut cu aproximativ 1 dolar pe baril, adică puțin sub 2%, până la 56 de dolari, imediat după anunțul lui Trump pe Truth Social.
Vânzarea a până la 50 de milioane de barili ar putea genera venituri considerabile: petrolul venezuelean se tranzacționează în prezent la 55 de dolari pe baril, astfel că, dacă SUA găsește cumpărători dispuși să plătească prețul pieței, ar putea obține între 1,65 și 2,75 miliarde de dolari din vânzare.
Venezuela a acumulat stocuri semnificative de țiței de când Statele Unite au început embargoul petrolier la finalul anului trecut. Însă predarea unei cantități atât de mari către SUA ar putea reduce propriile rezerve ale Venezuelei.
Este aproape sigur că petrolul provine atât din stocarea de pe uscat, cât și din unele petroliere confiscate care transportau țiței: țara are o capacitate de stocare de aproximativ 48 de milioane de barili și era aproape plină, potrivit lui Phil Flynn, analist senior de piață la Price Futures Group. Petrolierele transportau aproximativ 15–22 de milioane de barili, potrivit estimărilor din industrie.
Nu este clar în ce interval de timp va preda Venezuela petrolul Statelor Unite. Oficialul din administrație a spus că transferul ar urma să aibă loc rapid, deoarece țițeiul venezuelean este foarte greu, ceea ce înseamnă că nu poate fi stocat mult timp.
Totuși, țițeiul nu „se strică” dacă nu este rafinat într-un anumit interval de timp, a transmis Andrew Lipow, președintele Lipow Oil Associates, într-o notă. „A stat sub pământ sute de milioane de ani. De fapt, o mare parte din petrolul din Rezerva Strategică a fost acolo de decenii”, a scris el.