Consiliul Păcii al lui Donald Trump urmează să se reunească la o stațiune din Cipru, pe 30 iunie, pentru „a-și ajusta strategia”, a declarat pentru Politico un oficial familiarizat cu discuțiile. Doi oficiali de rang înalt ai UE, implicați în pregătirile pentru reuniune, au confirmat, sub rezerva anonimatului, că întâlnirea va avea loc săptămâna viitoare pe insula mediteraneană și va dura două sau trei zile. Obiectivul este „resetarea” strategiei, după ce „războiul din Iran a deturnat complet atenția în ultimele luni”, a declarat unul dintre oficiali.
La reuniune vor participa reprezentanți ai Comitetului Național pentru Administrarea Gazei — un comitet format din tehnocrați palestinieni, însărcinat să preia de la Hamas administrarea Fâșiei Gaza — și ai Oficiului lui Nikolay Mladenov, fostul diplomat bulgar numit de Trump reprezentantul său de rang înalt pentru Gaza, potrivit oficialilor.
„Cipru nu este coorganizator al evenimentului, iar acesta nu are loc la nivel politic. Ciprul a fost ales de comitetul executiv”, a explicat unul dintre oficiali.
Trump a creat Consiliul pentru Pace, condus de la Washington, pentru a supraveghea reconstrucția și administrarea Fâșiei Gaza. Grupul a organizat prima sa reuniune în februarie, dar a făcut puține progrese din cauza problemelor de finanțare, a obstacolelor logistice și a întrebărilor privind legitimitatea sa internațională și juridică.
Între timp, situația din Gaza rămâne gravă: într-un atac recent, forțele israeliene au ucis șase persoane, inclusiv doi copii și un operator de cameră al Al Jazeera.
În același timp, acest așa-zis Consiliul al Păcii pare să fie până la acest moment un eșec total pentru administrația Trump, în condițiile în care nu există niciun proiect notabil care să fi fost dus la bun sfârșit.
Contribuții aproape de zero
La sfârșitul lunii trecute, FT relata că fondul oficial pentru Consiliul Păcii este gol, iar organizația rămâne blocată într-un vid juridic și politic. Donald Trump descrisese așa-zisul Consiliu al Păcii, drept „una dintre cele mai important organizații internaționale create vreodată”. Trump a vrut să extragă câte un miliard de dolari de la fiecare lider mondial care ar fi vrut să participe la această inițiativă.
Statele „membre” s-au angajat să ofere șapte miliarde de dolari pentru „pachetul de asistență” pentru Gaza, iar Trump însuși a promis încă zece miliarde din fonduri americane.
După patru luni, însă, „pușculița” Consiliului Păcii rămânea goală, iar organizația nu a primit niciun cent de la donatorii săi. „Zero dolari au fost depozitați”, a spus una dintre sursele citate de FT.
În loc să folosească fondul administrat de Banca Mondială și susținut de ONU, Consiliul a primit donații doar direct în contul său JPMorgan, a spus purtătorul de cuvânt al organizației și o altă persoană familiarizată cu aranjamentele financiare ale acesteia.
Deși Banca Mondială ar trebui să raporteze contributorilor și membrilor consiliului situația financiară a fondului pentru Gaza, pentru contul de la JPMorgan nu există criterii independente de transparență.
Un oficial al Consiliului Păcii a declarat pentru FT că „au fost stabilite mai multe opțiuni pentru primirea finanțării”, inclusiv mecanismul Băncii Mondiale, și că „în acest moment, contributorii au ales să folosească alte opțiuni”.
Consiliul Păcii „își va raporta situațiile financiare” propriului consiliu executiv, format din oficiali ai administrației Trump și alți consilieri, „la un moment considerat potrivit”, a adăugat oficialul.
Contribuții de aproximativ trei milioane de dolari din partea Marocului și de 20 de milioane de dolari din partea Emiratelor Arabe Unite au contribuit la finanțarea cancelariei lui Nikolai Mladenov, „înaltul reprezentant” pentru Gaza de după războiul Israel-Hamas, precum și a salariilor comitetului tehnocratic palestinian pe care consiliul l-a format pentru a guverna Fâșia.
Emiratele Arabe Unite au oferit recent și 100 de milioane de dolari pentru pregătirea unei noi forțe de poliție pentru Gaza, dar programul nu a început încă, iar fondurile sunt înghețate, au spus două persoane familiarizate cu chestiunea.