De când a fost redactată în anul 1973, constituția pakistaneză a suferit numeroase lovituri – inițial a fost o lege fundamentală democratică, însă câteva amendamente, crize politice și lovituri de stat mai târziu, ea s-a transformat rapid într-o formă de legitimare a dictaturilor militare. Totuși, în ultimii 15 ani, constituția țării devenise, cel puțin la nivel superficial, un garant ar revenirii țării la o guvernare civilă. Asta până la sfârșitul anului trecut.
Parlamentul țării a demarat pe repede înainte adoptarea celui de-al 27-lea amendament – criticii și analiștii l-au caracterizat drept primul pas spre o lovitură de stat constituțională care va absolutiza dominația armatei asupra conducerii politice.
„Nu mai avem constituție în Pakistan acum, nu mai avem putere judiciară, nu mai avem contract social. Amendamentul este o crimă de neiertat la adresa țării”, spunea, în decembrie, Mahmood Khan Achakzai, șeful alianței politice de opoziție cunoscută cu numele de Tehreek Tahafuz Ayeen-e-Pakistan.
„Un om a fost transformat în rege”. „Regele” de care vorbește politicianul de opoziție este Asim Munir, șeful armatei și, de ceva vreme, cel mai puternic om din această țară. Privilegiile pe care i le-a dat amendamentul 27 la constituția pakistaneză îl transformă într-unul dintre cei mai puternici lideri din istorie, similar cu vechii dictatori militari ai țării.
Munir nu doar că va controla armata cu mână de fier, dar va avea autoritate și asupra marinei și aviației. Mandatul său de cinci ani va putea fi „restartat” și pote fi prelungit. Există, astfel, posibilitatea ca Munir să rămână în această funcție pentru cel puțin încă un deceniu. De asemenea, prin schimbările constituționale cu dedicație, el a primit imunitate judiciară pe viață.
Despre amendament s-a spus și că este un atac direct la adresa sistemului judiciar pakistanez, aflat sub asalt de mai multă vreme.
O nouă curte constituțională, în care judecătorii sunt aleși de guvern, a înlocuit actuala curte supremă. O mulțime de judecători și magistrați au demisionat ca formă de protest, acuzând că ultimul control față de puterea militară și executivă a fost zdrobit.
Munir vrea să se profileze ca om de stat internațional
„Este o conducere militară, lege marțială sub alt nume”, spune Ayyaz Mallick, lector în geografie umană, specializat pe Pakistan, la Universitatea din Liverpool. „În perioadele de conducere militară directă din Pakistan am văzut exact același lucru”.
Amendamentul a stârnit, de asemenea, critici din partea Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, care a avertizat asupra „consecințelor de amploare pentru principiile democrației și statului de drept”.
Pentru mulți observatori, acesta a fost momentul lui Munir. După alegerile din 2024, marcate de acuzații documentate de fraudă și favoritism, guvernul era perceput ca fiind slab, nepopular și ilegitim, dependent exclusiv de sprijinul lui Munir – ceea ce Mallick a descris drept un „ventilator militar” – pentru a rămâne la putere.
Între timp, Munir s-a bucurat de un val de popularitate după izbucnirea ostilităților cu vecinul și rivalul India, în luna mai anului trecut, care au implicat lovituri transfrontaliere cu drone și rachete de ambele părți. După ce Pakistanul a susținut că a doborât mai multe avioane indiene, Munir și-a revendicat victoria asupra Indiei, declanșând un val de entuziasm militarist și naționalist în țară. Confruntările cu India au fost nimic mai puțin decât o „mană cerească” pentru Munir, a spus Mallick, iar șeful armatei a fost promovat la gradul de general cu cinci stele.
Munir a început să se poziționeze ca om de stat și ca lider internațional. După ce Pakistanul l-a nominalizat pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace pentru presupusul său rol în soluționarea crizei indo-pakistaneze, Munir a avut două întâlniri fără precedent cu președintele SUA la Washington.
Pentru Pakistan, care a fost marginalizat de Casa Albă timp de un deceniu, succesul perceput al lui Munir de a readuce țara în prim-plan – ajungând chiar să fie numit „mareșalul favorit” al lui Trump – i-a consolidat și mai mult poziția. Munir a fost, de asemenea, în prim-plan atunci când Pakistanul a semnat un acord important de apărare cu Arabia Saudită în septembrie.
Puterea extraordinară pe care o deține Munir în statul pakistanez a fost ilustrată prin viteza cu care a fost adoptat cel de-al 27-lea amendament constituțional. În timp ce amendamentele anterioare au fost discutate, revizuite și dezbătute timp de săptămâni în parlament, acesta a fost adoptat în doar câteva ore, trecând atât prin senat, cât și prin camera inferioară cu majoritatea necesară de două treimi, cu doar modificări minore.
„Ceea ce avem acum este un guvern politic a cărui legitimitate este atât de fragilă încât, fără sprijinul armatei, practic nu ar mai exista”, a declarat Farzana Shaikh, cercetătoare asociată în programul Asia-Pacific la Chatham House. „Iar Munir a profitat din plin de această oportunitate”.
Deși Shaikh a spus că istoria Pakistanului este una în care partidele politice au facilitat rolul armatei pentru câștiguri politice pe termen scurt, ea a adăugat: „Totuși, este extraordinar să vezi două partide cedând în modul în care au făcut-o”.
Consecințele, a adăugat ea, sunt grave. „Nu există nicio îndoială că este un recul semnificativ – aș spune cel mai semnificativ – pentru orice formă de tranziție către un guvern responsabil, cu atât mai puțin către democrație”, a spus Shaikh. „Acest amendament constituțional îi permite lui Munir să acționeze cu impunitate totală. Este o situație extrem de periculoasă”.
Nouă dictatură militară?
Au fost exprimate îngrijorări și în interiorul armatei cu privire la concentrarea recentă a puterii în mâinile lui Munir asupra tuturor celor trei ramuri ale forțelor armate, în special în ceea ce privește consecințele asupra controlului arsenalului nuclear al Pakistanului.
Unii au avertizat că Munir – a cărui reputație este aceea a unui „operator imprudent” și a unui ideolog, mai ales în ceea ce privește poziția sa dură față de India – ar putea avea acum un control fără precedent asupra armamentului nuclear.
Un general superior în retragere, care a vorbit sub protecția anonimatului de teama represaliilor, a numit amendamentul „dezastruos” și a spus că resentimentele „au început deja să apară în rândul altor forțe, în marină și în aviație. Amendamentul propus nu aduce beneficii structurii de apărare; mai degrabă servește un singur individ”.
Centralizarea comandamentului nuclear sub controlul exclusiv al armatei – eliminând practic orice supraveghere civilă – este, de asemenea, „profund problematică”, a adăugat el.
Ministrul apărării, Khawaja Asif, unul dintre cei care au votat în favoarea amendamentului, a respins criticile. „Forțele armate ale Pakistanului fac parte din stat și, dacă își îndeplinesc bine misiunea, le susținem și suntem alături de ele”, a spus el. „Parlamentul i-a acordat imunitate feldmareșalului Munir pentru că a câștigat războiul împotriva Indiei pentru țară. A spune că este atotputernic este doar o speculație”.
Pentru unii, amendamentul nu a făcut decât să codifice o situație existentă de mult timp, aceea în care armata conduce de facto țara și manevrează scena politică. De când a devenit șeful armatei, Munir este considerat responsabil pentru orchestrarea represiunii împotriva fostului prim-ministru Imran Khan și a partidului său, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI). Khan și liderii de rang înalt ai PTI se află acum în închisoare, după ce au contestat implicarea armatei în politica pakistaneză. Doi miniștri în funcție, la finanțe și interne, sunt considerați numiri ale lui Munir.
Munir nu este primul general pakistanez care a încercat să-și asigure puterea pe termen lung, a remarcat Mallick; ultimul dictator militar al țării, Pervez Musharraf, a avut un plan care se întindea pe decenii, înainte ca nemulțumirea generalizată să-l înlăture. „Așa cum arată istoria, aceste planuri pe termen lung ale generalilor nu funcționează cu adevărat în Pakistan”, a spus el. „Dacă nu vin bani din exterior, totul se prăbușește”.
Poziționarea în raport cu Iranul
Acum, de când a erupt războiul dintre America lui Trump și Iran, Munir a încercat să se profileze ca personajul central în negocierile dintre cei doi rivali. Munir vrea să aducă pacea în Orientul Mijlociu și să fie principalul mediator internațional în conflict.
Munir se află în Iran ca parte a eforturilor de mediere în curs de desfășurare pentru reluarea negocierilor, în contextul în care se apropie termenul limită pentru fragilul armistițiu dintre SUA și Iran.
Agenția de știri Reuters a relatat că un oficial iranian de rang înalt a declarat că vizita lui Munir „a fost eficientă în reducerea diferențelor în anumite domenii”, dar a adăugat că există în continuare dezacorduri fundamentale între părțile beligerante, în special în ceea ce privește programul nuclear al Iranului.
Pakistanul s-a implicat încă de la început în negocierile SUA-Iran pentru un armistițiu sau acord de pace.
Ştiri video recomandate
