Donald Trump a făcut, marți, spectacol la un eveniment organizat de republicanii din Camera Reprezentanților la Trump Kennedy Center din Washington DC. În discursul său, președintele american l-a ironizat pe Emmanuel Macron, dar și pe alți lideri europeni, pe care nu i-a numit, și care ar fi cedat în fața solicitărilor sale în spatele ușilor înschise. În plus, președintele Trump a dezvăluit că Prima Doamnă, Melania, „urăște” să îl vadă dansând deoarece este „neprezidențial”.
Donald Trump l-a imitat pe președintele Emmanuel Macron, pe care liderul american susține că l-a forțat să crească prețul medicamentelor din Franța, într-o discuție negată însă de Palatul Elysee.
„Emmanuel (n.r. Macron) mi-a spus: 'Donald, ai făcut o înțelegere. Mi-ar plăcea să-mi măresc prețurile la medicamentele eliberate pe bază de rețetă, cu 200% sau orice altceva. Mi-ar plăcea să o fac. Ar fi o mare onoare. Orice vrei tu, Donald, te rog. Nu spune populației. Te rog, Donald, te implor!'”, a spus Donald Trump în fața republicanilor prezenți la eveniment, maimuțărindu-l pe liderul francez.
Președintele american a continuat ironiile la adresa altori lideri mondiali, fără însă să le dea numele.
„Fiecare țară a spus același lucru. 'Nu, nu, nu, nu vom face asta'. Unii au fost puternici. Unii au fost foarte drăguți. Unii au fost nepoliticoși. Dar toți au spus un singur lucru: 'Nu, nu o vom face'. Și în, aș spune, în medie, 3,2 minute, toți spuneau că: 'Am fi onorați să creștem de patru ori prețurile la medicamente. Deci am fi onorați să creștem de patru ori prețurile, dacă asta vrei. Vrem să te facem fericit.' Bine. Prin urmare, nu îți voi percepe o taxă vamală. Și vei crește prețurile la medicamente de trei ori față de ceea ce plăteau acum două zile. Corect?”, a susținut Trump.
Liderul american a ironizat și sportivele transgender din sporturi precum haltere sau box, susținând că „este o nebunie” faptul că au dreptul să concureze alături de femei, susținând de asemenea că este „jignitor” față de femei.
„Ridicatul de greutăți… nu. Fata se ridică. Și vedeţi, aș vrea să fiu mai... dar am pe cineva care mă urmărește. Aș vrea să fiu mai expansiv. Aș vrea să fiu cu adevărat… da. Dar ea înțelege. A scăpat chestia aia. A plecat de pe scenă plângând, mama ei plângea, tatăl ei plângea”, a spus Trump.
Donald Trump a dezvăluit și că soția lui, Melania Trump, nu suportă să îl vadă dansând.
„Soția mea, apropo, soția mea urăște când fac asta. Mi-a spus… știţi, ea e o persoană foarte rafinată, nu? Mi-a zis: 'E atât de neprezidențial.' I-am spus: 'Dar totuși, am ajuns președinte.' Ea urăște când dansez. I-am spus: 'Toată lumea vrea să dansez!', 'Dragule, nu e prezidențial.'
Chiar mi-a zis: 'Ți-l poți imagina pe FDR (n.r. Franklin D. Roosevelt) dansând?' Asta mi-a spus. Iar eu i-am zis că există o istorie lungă pe care poate nu o cunoaște. Pentru că el era un tip elegant. Chiar și ca democrat, nu? A fost atacul Japoniei… Știi, era destul de elegant. Dar nu ar fi făcut asta. Dar nici prea mulți alții nu ar fi făcut-o. Dar ea spune: 'Dragule, te rog. Ridicatul de greutăți e groaznic.' Trebuie să spun asta. Dansul chiar le place. Ea spune: 'Nu le place, doar sunt politicoși cu tine.' I-am zis: 'Nu e adevărat.' Lumea o ia razna. Strigă: 'Dansează, te rugăm!'.
În discursul său, Donald Trump i-a avertizat pe republicani că „trebuie” să câştige alegerile parţiale din 2026, altfel va fi pus sub acuzare de democraţi, relatează Agerpres.
„Trebuie să câştigaţi alegerile midterm (de la jumătatea mandatului) pentru că, dacă nu le câştigăm noi, pur şi simplu - adică, vor găsi un motiv să mă pună sub acuzare”, a spus Trump la întâlnirea reprezentanţilor republicani la Washington.
„Voi fi pus sub acuzare”, a insistat el.
La alegerile din luna noiembrie 2026 sunt scoase la concurs toate locurile din Camera Reprezentanţilor şi o treime din locurile din Senat.