Antena 3 CNN Externe "Voiau să-mi măcelărească copilul". Vucic acuză o tentativă de asasinat, doi suspecți au fost arestați lângă granița cu Kosovo

"Voiau să-mi măcelărească copilul". Vucic acuză o tentativă de asasinat, doi suspecți au fost arestați lângă granița cu Kosovo

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 14:53 24 Feb 2026 Modificat la 15:06 24 Feb 2026
Aleksandar Vucic.
Aleksandar Vucic acuză o tentativă de asasinat, doi suspecți au fost arestați lângă granița cu Kosovo. FOTO: Getty Images

Doi suspecți au fost arestați, miercuri, de autoritățile sârbe, sub acuzația că ar fi vrut să îl asasineze pe preşedintele sârb Aleksandar Vucic. Într-o declarație pentru presă, Vucic a acuzat că inclusiv copilul lui ar fi fost vizat de actele de violență. "Voiau să-mi măcelărească copilul", a spus el.

Autoritățile din Serbia au anunțat că doi suspecți din din Kraljevo au fost arestați pentru 30 de zile de Înalta Curte din Kraljevo.

În cazul acestora, exista suspiciunea că ar fi complotat pentru răsturnarea ordinii constitutionale a țării prin procurarea de arme și prin atentate la viața președintelui Serbiei.

Vucic a dat declarații presei la Belgrad și a spus că inclusiv copilul lui ar fi fost vizat de acte de violență.

Într-o declarație adresată reporterilor la Palatul Serbiei, Vucic a menționat că nu știe cine sunt suspecții, dar că știe de unde sunt și câți ani au.

"S-a menționat că ar trebui să-mi bată copilul până la moarte, până la măcelărire. Aceștia sunt oameni care ar măcelări copiii altcuiva. Dacă v-aș spune motivul, nu m-ați crede. S-au bazat, desigur, pe minciuni pe care le-ar fi putut citi undeva și unde - puteți ghici", a spus Vucic.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close