Premierul Ilie Bolojan a vorbit, în conferința de presă organizată miercuri la Palatul Victoria, despre propunerea UDMR privind reducerea taxelor și impozitelor locale. Kelemen Hunor a afirmat, marți, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, că „să te întorci și să corectezi deciziile e un semn de maturitate, nu de slăbiciune”. Pe de altă parte, prim-ministrul a declarat astăzi că „atunci când iei o decizie bine gândită, ar trebui, pe cât posibil, să eviți să faci corecții”.
„Am văzut această propunere făcută de Kelemen Hunor și am discutat cu dânsul azi. Răspunsul nu poate fi dat foarte simplu, pentru că problema impozitului pe proprietate este una destul de complexă și are o paletă largă de aplicare. Aș face câteva precizări: România s-a angajat să aducă impozitele pe proprietate la un nivel mai mare, astfel încât reperul să fie prețul de piață al acestor locuințe, fiecare localitate având o marjă de a aplica un procent sau altul, lucru care ar trebui să se aplice de la finalul acestui an. Mai avem de lucrat pe această schemă, suntem într-o formulă intermediară. Asta înseamnă că Guvernul a stabilit un nivel minim pentru impozitarea mașinilor, de exemplu. Unele primării, având în vedere nivelul de impozitare anterior, au ajuns în situația în care nivelul stabilit este mai mare decât cel stabilit de Guvern. Acum vor să reducă impozitul la nivelul celui stabilit de lege, iar legislația nu le permite acest lucru.
Din punctul meu de vedere, consider că este un atribut al administrației locale să poți și să crești, dar și să scazi impozitele. Putem să analizăm în ce măsură putem corecta asta, astfel încât, atunci când avem astfel de situații, primăriile să poată reveni asupra nivelului. Ar trebui să facem asta cât mai repede, înainte de aprobarea bugetului.
Anul acesta a fost un an deosebit din punct de vedere al impozitelor, acestea au fost adoptate târziu din cauza contestării la CCR, deci nu a fost timp de explicații și clarificări. Vă aduceți aminte că, în primele săptămâni ale anului, unele primării dădeau date eronate pentru că nu erau actualizate toate datele și a fost nevoie de două-trei săptămâni până când lucrurile s-au stabilizat”, a răsouns premierul, întrebat despre cerința UDMR privind reducerea majorării impozitelor și taxelor locale cu 50%.
Ilie Bolojan a vorbit și despre motivele pentru care persoanele cu dizabilități nu mai sunt scutite de la plata impozitelor pe imobile și mașini.
„Așa cum știți, noi până acum aveam multe excepții la impozitarea proprietăților, printre care și scutirea de impozit pe imobile și mașini pentru persoanele cu dizabilități. În baza analizei din teren, am constatat că, având 957.000 de cetățeni cu certificate de handicap, practic 10% din fondul de imobile nu era impozitat. De asemenea, o cotă importantă de mașini nu era impozitată.
Am luat această decizie de a elimina aceste excepții. Aceste venituri sunt contribuția fiecărui proprietar la bugetul autorității, la ceea ce face primăria respectivă pentru a asigura condiții de locuire: asfaltul care ajunge până în fața porții, rețeaua de apă și canalizare, condiții mai bune în fiecare localitate. Având în vedere că până acum nu s-a plătit nimic și acum se plătește integral, este de înțeles reacția”, a explicat acesta.
Premierul spune, totuși, că se va analiza o variantă prin care „suplimentăm competențele autorităților locale pentru a face anumite reduceri suplimentare”.
Cu toate aceste, prim-ministrul a avertizat că „toate excepțiile pe care le facem înseamnă mai puțini bani la autorități și cineva, de undeva, trebuie să compenseze”: Ceea ce am discutat este că facem o analiză, vedem care este impactul, dar nu putem lungi acest lucru.
„Când iei o decizie bine gândită, ar trebui, pe cât posibil, să eviți să faci corecții imediate după ce ai luat decizia”, a încheiat Ilie Bolojan.