Luni, în timpul moţiunii simple împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi preşedintele USR, Dominic Fritz, s-au aflat la o sinagogă din Timişoara, unde au fost surprinşi râzând unul cu celălalt. Buzoianu a comentat imaginile în direct la Antena 3 CNN, unde a spus că cei doi, alături de preşedintele CJ Timiş, "erau probabil la un eveniment public și orice poză care ar fi arătat în orice fel, dacă ar fi râs, dacă ar fi vorbit, orice ar fi putut să fie scos din context". "Nu am niciun dubiu că am sprijinul partidului în continuare", a subliniat ea.
"Nu am de unde să știu ce au discutat sau dacă au discutat despre acest subiect. Ceea ce pot spune, însă, este că poziția noastră este unitară: nu poți, în același timp, să vrei să faci parte dintr-o coaliție și să nu îți respecți semnătura și angajamentele asumate prin protocolul de coaliție.
Domnul Grindeanu și domnul Dominic Fritz se aflau, probabil, la un eveniment public, iar orice fotografie ar fi putut fi interpretată și scoasă din context, indiferent dacă râdeau, vorbeau sau făceau altceva", spune ea.
Imaginile cu cei doi au fost surprinse chiar în ziua în care Daniel Zamfir, liderul senatorilor, a numit-o pe Buzoianu "un Dorel arțăgos și isteric". Întrebată dacă se simte confortabilă cu aceste imagini, Buzoianu a răspuns:
"Sunt ferm convinsă că domnul Dominic Fritz susține acest demers și am simțit foarte clar acest sprijin în ultimele săptămâni: acela de a proteja realitatea, de a nu mai inventa sau fabrica vinovați și de a așeza responsabilitățile acolo unde le este locul, în acest caz la nivelul autorităților locale. Nu am niciun dubiu că am sprijinul partidului în continuare.
Haideți să întoarcem puțin perspectiva: în același timp în care domnul Grindeanu declara că cel mai mare dușman al țării este USR, se afla într-o sinagogă și râdea alături de Dominic Fritz", a subliniat ea.
Ea a adăugat faptul că este vorba "despre un circ şi un teatru politic".
Per total este vorba despre un circ, un teatru politic, în care, de fapt, nimeni nu crede cu adevărat că aș fi vinovată de ceva în cazul Paltinu. Se încearcă doar încasarea unor puncte politice de către cineva care, în mod evident, nu a avut nicio legătură cu acest subiect.
Luni, moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului a trecut de Senat. Senatorii AUR și PSD au votat "pentru". Moțiunea simplă reprezintă un vot de blam şi nu are consecințe politice obligatorii.
Diana Buzoianu a fost acuzată de incompetență în gestionarea crizei apei, iar Sorin Grindeanu i-a cerut premierului Ilie Bolojan să o demită.