Antena 3 CNN Politică Miruţă, după ce a sesizat Parchetul privind nereguli la Economie: Nu voi sta ministru nici la Apărare şi să înghit astfel de lucruri

Miruţă, după ce a sesizat Parchetul privind nereguli la Economie: Nu voi sta ministru nici la Apărare şi să înghit astfel de lucruri

M.P.
2 minute de citit Publicat la 21:00 18 Dec 2025 Modificat la 21:00 18 Dec 2025
ministrul economiei radu miruta
Ministrul Economiei Radu Miruță. Foto: Agerpres

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, pe care USR l-a propus pentru preluarea portofoliului la MApN, a declarat, joi seară, că "am trimis destul de multe nereguli de la Ministerul Economiei, pentru care oficial Parchetul va decide care sunt următorii paşi. Vizează contracte şi fraudări de concursuri", adăugând, la Prima News, că "eu am lucrat în mediul privat, eu nu voi sta ministru nici la Apărare, nici în altă parte şi să înghit astfel de lucruri".

"Când vezi la Salrom un contract pornit pentru montarea unui film video de 30 secunde de 800.000 de lei plus TVA, cred că colegii dumneavoastră din regie care montează emisiunea asta zâmbesc sau sunt iritaţi de munca pe care o fac ei şi ce bani primesc în altă parte.

Când vezi achiziţii de combine care ar trebui să foreze în salină, care nu respectă criteriile pentru care sunt cumpărate şi se lipeşte cu autocolant pe ele un certificate, doar ca să spună că respectă nu ştiu ce cerinţe şi care se cumpără la un preţ de la 200.000 de euro, la 35 de miliarde, diferenţă faţă de valoarea reală, te gândeşti că acolo nu este o chestiune de greşeală întâmplătoară. 

Şi când începi să descoşi asta, să vezi cum au ajuns cei care au decis asta şi să vezi că au fost organizate concursuri de împrejurări, nerespectându-se sub nicio formă procedura, s-a mimat o selecţie, ca sub umbrela acestei selecţii să primească un contract de mandat de 4 ani cu nişte indicatori de performanţă care spuneau că trebuie să te duci 8 ore la serviciu şi să nu întârzii dimineaţa.

Ei bine, eu am lucrat în mediul privat, eu nu voi sta ministru nici la apărare, nici în altă parte şi să înghit astfel de lucruri”, a declarat Radu Miruţă despre neregulile pe care le-a găsit la ministerul Economiei.

Irineu Darău, propus în locul lui Miruţă la Economie

Senator USR de Brașov din 2020, Irineu Darău este propunerea pentru funcția de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din partea celor de la Uniunea Salvaţi România. Anunţul a venit în contextul în care actualul ministru, Radu Miruță, va fi propus de USR pentru funcția de ministru al Apărării Naţionale, rămasă liberă după demisia lui Ionuț Moșteanu. 

Darău este, din 2020, senator de Brașov; totodată, ocupă funcţia de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință și inovare și membru al Comisiei economice, industrii, servicii, turism și antreprenoriat și Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senatul României.

În declarația lui de avere din 2025 apar părți sociale la SAS ReThink Business Labs – firmă proprie de soluții software cu sediul în Franța), precum și veniturile obținute ca senator, în valoare de 131.412.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close