Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan le cere partidelor să discute „săptămânal” până ajung la o înțelegere: „Când vom avea Guvern cu puteri depline, nu știu”

Nicușor Dan le cere partidelor să discute „săptămânal” până ajung la o înțelegere: „Când vom avea Guvern cu puteri depline, nu știu”

A.O.
6 minute de citit Publicat la 15:21 30 Iun 2026 Modificat la 16:02 30 Iun 2026
poza in care apare Nicuşor Dan, preşedintele României. Sursa foto: Agerpres
Nicuşor Dan, preşedintele României. Sursa foto: Agerpres

Președintele Nicușor Dan le-a cerut partidelor să se întâlnească „săptămânal” până când ajung la o înțelegere pentru instalarea unui nou guvern. Șeful statului a declarat marți, la finalul întâlnirii cu ambasadorii statelor UE, că își dorește un guvern cu puteri depline, dar responsabilitatea este acum la partide, după ce el a făcut două nominalizări de premier. Nicușor Dan a adăugat că el nu are nicio condiție pentru partide și nu le impune să încheie un acord, ci doar să strângă cele 233 de voturi necesare în Parlamentul României. 

Președintele Nicușor Dan a făcut primele declarații la Palatul Cotroceni, după ce partidele au anunțat un blocaj total la negocierile pentru instalarea unui nou guvern.

„Am avut întâlnirea bianuală cu ambasadorii statelor UE și a fost util să le transmit perspectiva mea pe situația politică actuală.

Statul român funcționează, avem un guvern care e în poziția în care este, are niște limitări constituționale, în orice situație excepțională, Parlamentul se poate întruni și există acord politic pe respectarea bugetului, deficit, PNRR, SAFE, OCDE. Așteptăm de la Guvern care să fie calendarul pentru PNRR și în funcție de asta o să fie o sesiune extraordinară a Parlamentului. Aici suntem. 

Eu îmi doresc să avem un nou guvern cu puteri depline. Când se va întâmpla asta, nu știm, îmi doresc să fie cât mai curând, insist ca partidele să se vadă cât mai des pentru a găsi soluția de compromis cu o majoritate”, a declarat Nicușor Dan. 

Nicușor Dan nu are condiții pentru partide

Președintele a spus că este în contact cu liderii partidelor, iar după două luni de criză politică nu are nicio condiție pentru aceștia. 

„În situația în care suntem, după două luni, pentru guvern eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fie siguri că vor vota. Eu nu cer niciun acord, nicio condiție, doar să fie 233 de oameni. 

Problema este dacă există o majoritate care să susțină un guvern și în acest moment nu există acea majoritate”, a spus Nicușor Dan. 

Șeful statului a adăugat că el a făcut două nominalizări pentru funcția de premier pe care le-a considerat „potrivite” și în continuare nu înțelege de ce nu s-a putut strânge o majoritate pentru Guvernul Tomac

„Responsabilitatea este la ei așa cum a spus. Eu în continuare nu înțeleg de ce nu a trecut Guvernul Tomac. Eu am făcut două propuneri, așa cum le-am considerat potrivite, crezând că ele vor trece, dar nu au trecut, responsabilitatea e la partide. 

Aștept partidele. Aștept să vină cu soluția de majoritate și cred că și așteptarea oamenilor e să ieșim din criza asta politică”, a spus Nicușor Dan. 

Întrebat de ce l-a propus pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, Președintele a spus că a luat această decizie „având informații, intuiții în urma discuțiilor pe care le-am avut cu ei că acest guvern va strânge o majoritate”. 

Nicușor Dan a adăugat că și el are o parte din vină pentru criza politică.

„Evident. Toată lumea a greșit. Noi am plecat acum un an cu soluția în continuare în opinia mea cea mai bună pentru România de patru partide plus minorități și într-un an de zile fiecare din noi puteam să facem mai mult astfel încât Coaliția asta să reziste. Ăsta este răspunsul”, a spus Președintele. 

Întrebat despre criticile care i se aduc pentru că ar „fi făcut jocurile PSD”, Nicușor Dan a declarat că el consideră că are dreptate și duce România „în direcția bună”:  „Le transmit că sunt un om rațional și atunci când un om rațional ia o decizie împotriva unei părți a susținătorilor lui înseamnă că are un motiv important pentru că altfel instinctul tău de politician îți spune să mergi în acord cu ce-ți spun susținătorii. Eu fiind un politician rațional, consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună” 

Nicușor Dan: Nu văd nicio propunere în care să am măcar speranța că va trece

De asemenea, întrebat despre propunerile formulate public de partide în prezent pentru funcția de premier, Sorin Grindeanu (PSD) și Siegfried Mureșan (PNL-USR-UDMR), Nicușor Dan a explicat de ce nu alege dintre cei doi:

„Spre deosebire de situațiile anterioare în care era o așteptare rezonabilă că guvernul trece, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu partidele, acum e o certitudine că nu trece și nu vreau să facem un exercițiu de hai să ne jucăm de-a primul ministru și desemnarea guvernului”, a spus Președintele. 

Nicușor Dan a adăugat că acum nu vede nicio propunere care să-i dea măcar „speranța” că va trece de votul Parlamentului. 

„Toată lumea discută, aici nu am ce să reproșez partidelor. Inclusiv ieri au discutat. Atât timp cât după două luni nu s-a găsit o soluție înseamnă că e o problemă peste tot, da?”, a spus Nicușor Dan. 

Președintele a spus că dacă „este nevoie” el poate să medieze discuțiile între partide, dar nu „simte” că ar ajuta: „Sunt două paliere de discuție. Una e cea tehnică, de administrație, guvern, și aici evident că orice ministru îmi cere, intervin. Pe partea politică, dacă mă solicită cineva intervin, dar sincer nu cred că ajută. Până în momentul ăsta nu am avut o astfel de solicitare”. 

„Eu nu pun niciun fel de condiție. Dacă în mod declarativ vin și spun iată vom face asta și rezultă 233 de voturi în secunda următoare nominalizez”, a adăugat șeful statului. 

Președintele a mai spus că vineri, la discuțiile cu liderii PNL, i s-a transmis că „după o analiză nu va susține un guvern monocolor PSD”. Nicușor Dan a respins informațiile că ar fi fost nervos la discuțiile cu președintele PNL: „Am fost foarte calm. Am citit și eu relatările, am fost foarte amuzat de ele, dar să știți că eu sunt un om foarte calm”. 

„Trebuie să ne uităm la imaginea de ansamblu și să găsim o majoritate care să țină direcția pro-occidentală. Nu aș vrea să intru într-o discuție dacă o persoană particulară este sau nu este pro-occidentală, pentru un partid politic e mai simplu să facem astfel de evaluări”, a mai spus Nicușor Dan. 

Șeful statului a exclus instalarea unui nou guvern cu o majoritate din care să facă parte și AUR: „Nu există această ipoteză”. 

Blocaj total la negocierile între partide 

Timpul pentru rezolvarea crizei politice prin instalarea unui guvern cu puteri depline până la finalul sesiunii parlamentare s-a scurs. De miercuri, parlamentarii intră în vacanță și, odată cu ei, și criza politică. 

În lipsa unui guvern care să treacă de votul Parlamentului, Guvernul demis al lui Ilie Bolojan rămâne cu puteri limitate la Palatul Victoria. În partidele politice este luată în calcul chiar varianta ca Ilie Bolojan să reziste interimar până în toamnă.

În acest moment, ambele propuneri din tabăra pro-occidentală nu adună majoritatea parlamentară necesară. 

Pentru un Guvern Grideanu, care ar fi votat de PSD, o parte dintre minorități, UPR, Neafiliați și Grupul PACE, s-a strânge în jur de 190 de voturi. La acestea s-ar putea adăuga voturi ale parlamentarilor PNL disidenți (16) și eventual voturi din tabăra SOS România, însă tot ar fi cel mult 218-220 de voturi. Dacă de partea PSD ar vota UDMR, atunci majoritatea ar putea fi obținută la limită. 

Siegfried Mureș ar strânge voturile PNL, USR, UDMR, Minorități și câteva voturi din rândul parlamentarilor neafiliați, luați la bucată. Ar fi în jur de 180-190 de voturi, departe de cele 233 de voturi neceare. Dacă Mureșan nu ar fi votat de cei 16 parlamentari PNL disidenți, numărul de voturi adunate ar fi și mai mic.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close