Antena 3 CNN › Politică › Nuntă în familia lui Ilie Bolojan: Fiica sa cea mare s-a căsătorit cu un fost fotbalist. Ce liberali se numără printre invitați

Nuntă în familia lui Ilie Bolojan: Fiica sa cea mare s-a căsătorit cu un fost fotbalist. Ce liberali se numără printre invitați

Andrei Paraschiv, Mircea Tătar
3 minute de citit Publicat la 17:55 14 Noi 2026 Modificat la 19:27 14 Noi 2026
colaj nunta si ilie bolojan
Colaj foto: Captură Antena 3 CNN

Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan, Lucia Maria, se căsătorește sâmbătă, la Oradea, cu Daniel Bota, fost fotbalist al FC Bihor. Cununia civilă a avut loc la Primăria Oradea, unde Bolojan și-a întâmpinat personal invitații.

UPDATE 19:20 Fostul premier al României a transmis că „este o zi de mare bucurie”.

„Toți părinții ne bucurăm când copiii noștri se căsătoresc și pentru mine e o zi de mare bucurie”, a spus Bolojan.

Mircea Tătar, reporterul Antena 3 CNN, a transmis, de la Oradea, că printre liderii PNL care au ajuns deja la nuntă sunt Sebastian Burduja și Dan Motreanu.

„Invitații continuă să sosească aici. Sunt sute de invitați. Printre cei care au venit deja i-am văzut pe primarul Clujului, Emil Boc, dar și pe unul dintre liderii importanți ai PNL, Vasile Blaga. Totodată, aici au sosit, până la această oră, fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, și mulți, mulți alții.

Sunt foarte multe mașini care au venit aici, cu numere de Bihor, de Alba, de Arad, de Cluj. Sunt foarte mulți invitați din zona Transilvaniei, dar și foarte mulți invitați cu mașini cu numere de București. Mulți alți membri marcanți ai partidului sunt încă așteptați. Îl așteptăm și pe președintele Senatului să ajungă aici. Sunt, așadar, mulți invitați. Au fost și celelalte două ceremonii despre care ați amintit și voi.

Acolo au fost, să spun așa, ceremonii mai restrânse, fără lideri de partid. Singurii pe care i-am văzut, atât la primărie, cât și la biserică, au fost Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei lui Ilie Bolojan, și primarul municipiului Oradea, Florin Birta.

Aici, la sala de petrecere exclusivistă unde are loc nunta, mașinile continuă să sosească. Vedeți, cred că și dumneavoastră, pe imagini, că încă sunt mulți invitați care așteaptă să intre, iar mașinile continuă să intre în parcare. Așadar, se anunță o petrecere până noaptea târziu. Aici rămânem și noi conectați la eveniment și vom reveni cu informații.

Ai văzut invitații, cam pe toți invitații, cum au venit? Ai văzut blănuri, genți de lux?

Sunt ținute elegante. Avem un mic dezavantaj. Îi vedem doar în mașini, pentru că mașinile intră. Noi nu avem acces chiar la intrarea în sala de petrecere.

O să îi vedeți și pe camerele noastre, care au zoom puternic, și o să puteți să vedeți pe imaginile pe care le vom transmite inclusiv ținute foarte, foarte elegante și, cu siguranță, o să vedeți și blănuri”, a transmis el.

----

Invitații au ajuns la Primăria Oradea în jurul orei 15:40, unde Ilie Bolojan a venit însoțit de partenera sa, Ioana Fâșie. Fostul premier al României a întâmpint, personal, oaspeții.

La cununia civilă a fost și mama miresei, Florentina Bolojan, fosta soție a liderului PNL. Potrivit eBihoreanul, printre participanți s-au numărat europarlamentarul Dan Motreanu, Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei premierului Bolojan, și Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei.

Cununia civilă a fost oficiată de primarul Florin Birta, care a descris ceremonia drept una restrânsă, de familie.

„A fost un moment intim, tinerii au fost foarte emoționați, mă bucur că am putut fi martor la acest eveniment”, a spus edilul.

După cununia civilă, programul continuă la Biserica cu Lună din centrul Oradiei, unde are loc ceremonia religioasă.

Lucia Maria este fiica cea mare a lui Ilie Bolojan și a fostei sale soții, Florentina, împreună cu care fostul premier mai are o fiică.

Ea este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, iar soțul ei, Daniel Bota, a făcut parte, în 2013, din lotul echipei FC Bihor, care evolua atunci în Liga a 2-a.

Petrecerea este programată sâmbătă seară, la Palazzo Grand Hall din Oradea, fiind așteptați o sală cu o capacitate maximă de 400 de oameni.

Deși la eveniment participă și lideri liberali, evenimentul este unul privat. Întrebat de Fanatik despre invitați, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a precizat că „nu este o nuntă de partid”.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close