Radu Miruță a spus că nu se teme că PSD va scoate USR din Guvern, iar și atunci când va veni momentul rotativei premierului, partidul rămâne la guvernare „cu dinții, cu oricine de gât”. Ministrul Economiei a adăugat, la Prima News, că nici pe social-democrați nu i-ar ajuta ca USR să plece din Executiv, deoarece decontează alături de ei măsurile dure care trebuie luate în această perioadă. Mai mult, Radu Miruță a declarat că și fără susținerea PSD, sunt șanse să se găsească o nouă majoritate parlamentară care să susțină un alt guvern.
Ministrul Economiei a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă îi este teamă că va fi scos USR-ul de la guvernare.
„Nu, pentru că nu-i ajută nici pe ei să scoată USR-ul de la guvernare. Este o situaţie grea prin care trece ţara acum, pentru vinovăţia căreia sunt interesaţi, cât timp ei au generat asta, să o distribuie şi cu USR-ul. Pentru că, dacă este să ne uităm aşa aritmetic, scoţând la tablă participanţii, USR-ul acum este într-un guvern care ia nişte decizii care nu sunt populare şi ia deciziile astea pentru a corecta o problemă la care n-a fost parte. PSD încasează cu PNL deciziile pe care le iau astăzi, nepopulare şi ei le iau, însă ei sunt cei care le-au făcut. Adică, ai spart vasele, tot tu strângi cioburile. USR-ul acum e la strânsul cioburilor. El n-a spart vasele. Dar spune ok, trăim în casa asta toţi”, a afirmat Miruţă.
De asemenea, întrebat ce se va întâmpla la rotativa premierilor şi dacă USR va sta confortabil într-un guvern cu premier de la PSD, Radu Miruţă a răspuns: „Vom sta la guvernare cu dinţii, cu oricine de gât, pentru ca într-o zi, suplimentară, în care USR are nişte miniştri, nişte ministere, să poată să mai poată rezolva câte o jumătate de problemă”.
„Discuţia pe care noi o avem la nivel de conducere este să nu întreţinem scandalul şi să nu răspundem la înţepăturile astea pe care, în general, PSD le emite. Nu prea răspundem. La 10 mai spunem şi noi câte una, că suntem oameni. Dar uitaţi-vă, USR este atacat zi de zi. Ba eu, ba Diana Buzoianu, ba a fost Moşteanu, ba Oana Ţoiu”, a mai spus ministrul Economiei.
Ministrul Economiei e de părere că și fără susținerea PSD s-ar putea găsi o formulă de guvernare care să se bucure de o majoritate parlamentară.
„În acelaşi timp, politica mi-a arătat în perioada asta că pot să fac nişte compromisuri necompromiţătoare şi, la cum arată mişcările astea prin Parlament, eu cred că, şi dacă n-ar fi PSD, sunt şanse în anumite ipoteze să se găsească o majoritate. Sunt şi PSD tabere, sunt şi parlamentari neafiliaţi, mai vin câte 2-3 la nevoie, cu oaste de strânsură, doar pentru a fi şi ei într-o majoritate politică. Nu vrem asta, că de asta am intrat şi cu PSD”, a spus Miruță.
Ministrul a adăugat însă că este nevoie de PSD în acest Guvern.
„Şi este nevoie de PSD şi auziţi treaba asta din gura unui userist care a intrat în general în politică împotriva PSD. Eu vă spun din guvern, de unde sunt, că este nevoie pentru a trece ţara prin valea asta şi de PSD, acolo. Este un partid mare care eu cred că a făcut multe greşeli, dar reprezintă nişte oameni. Nu ne putem preface că PSD nu are voturi. Şi, când mergi prin ţară, te uiţi la nişte oameni care cred că ce face PSD este bine. Este o lipsă a mea de respect faţă de acei oameni să spun că nu trebuie ca ei să fie reprezentaţi în guvern doar ca să aibă mai multe poziţii de ministru”, a mai declarat ministrul.
Radu Miruță a atras atenția că „răul din ţara asta nu e făcut de USR”.
Trebuie să mai stea USR vreo 20 de ani la guvernare şi să facă numai rău ca să spunem că sunt şi ei vinovaţi pentru ce s-a întâmplat rău în ţara asta. E absurd. Suntem de şase luni, nişte oameni care au venit de pe băncile şcolii înainte şi nişte şcoli grele unii dintre noi. Poţi să spui că ce se întâmplă rău în ţara asta e din vina USR? Eşti necredibil, eşti neserios”, a completat Miruţă.
Radu Miruță nu va mai rămâne mult timp la conducerea Ministerului Economiei. USR vrea să îl mute la Apărare, unde acesta asigură în prezent interimatul, după demisia ex-ministrului Ionuț Moșteanu, în urma unui scandal legat de studiile sale.