Antena 3 CNN Politică România mai are 9 legi de adoptat pentru a nu pierde miliarde din PNRR. Bolojan: Viitorul guvern ar trebui să își asume răspunderea

România mai are 9 legi de adoptat pentru a nu pierde miliarde din PNRR. Bolojan: Viitorul guvern ar trebui să își asume răspunderea

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 14:46 12 Iun 2026 Modificat la 14:46 12 Iun 2026
guvern
Radu Oprea precizează că în Constituția României este prevăzut la art. 110 alin. 2, că: „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate". Foto: gov.ro

Ilie Bolojan a declarat vineri, într-un interviu pentru Radio România Actualități, că negocierile cu Comisia Europeană privind Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar putea fi finalizate săptămâna viitoare. El a precizat că mai sunt nouă proiecte de lege aferente jaloanelor restante care trebuie adoptate până la 31 august:

"Suntem în măsură ca săptămâna viitoare, practic, să se încheie negocierile pentru PNRR, să prezentăm Parlamentului toate cele nouă proiecte. Sunt deja două în Parlament, încă șapte vor veni, așa cum au fost negociate cu Comisia Europeană. Sunt jaloane de bază, proiecte de bază".

Potrivit acestuia, România mai are de asumat nouă proiecte legislative până la termenul-limită de 31 august, unele dintre acestea fiind întârziate de ministere, iar altele vizând reforme dificile.

"Trebuie asumate pentru că ori nu au fost promovate de ministere, nimeni nu vrea să stea lângă legea salarizării, toată lumea fuge de ea, ori sunt proiecte de lege dificile - componenta de decarbonizare. România și-a asumat să închidă centralele pe bază de cărbune, înlocuindu-le cu altceva. Necazul este că, timp de patru ani, nu am făcut nimic, nu am pus nimic în loc. Acum este foarte greu să nu închizi, pentru că ai angajamente și Comisia spune: pierdeți 700 de milioane de euro, sau să convingi Comisia că vei face anumite lucruri".

În total, miza financiară a acestor reforme este de aproximativ 5,5-6 miliarde de euro, a precizat premierul interimar.

Bolojan a susținut că banii pot fi deblocați dacă Parlamentul adoptă pachetul legislativ necesar. În opinia sa, cea mai eficientă variantă ar fi ca viitorul guvern, dacă va primi votul de învestitură, să își angajeze răspunderea în Parlament încă din primele săptămâni de mandat pentru adoptarea acestor legi.

"Dacă Parlamentul votează, atunci România își poate trage banii. Se poate face în două formule: să existe un acord și, declarativ, partidele să spună că vor vota. A doua metodă, cea mai eficientă, este ca noul guvern, dacă va fi votat, să își angajeze răspunderea în prima săptămână sau în a doua săptămână pentru acest pachet de legi".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close