Antena 3 CNN Festivalul Enescu Festivalul Enescu 2017. București Creativ: Vernisajul expoziției "kitchpunk 69", Iioanei Doubleye

Festivalul Enescu 2017. București Creativ: Vernisajul expoziției "kitchpunk 69", Iioanei Doubleye

Festivalul Enescu 2017. București Creativ: Vernisajul expoziției "kitchpunk 69", Iioanei Doubleye
06 Sep 2017   •   13:44

Între 2 și 24 septembrie, Galeria Rotenberg-Uzunov invitâ publicul concertelor programate în Festivalul Internațional "George Enescu" și pe oricine vrea să privească artă contemporană, pe str. Constantin Esarcu, la nr. 1, chiar lângă Ateneul Român. Au loc trei expoziții ale artiștilor Iioana Doubleye, RAID și Sorin Maxim. Vernisajele lor sunt programate în fiecare miercuri. Expozițiile sunt cu vânzare.

Miercuri, 6 septembrie, de la 6 seara, vă invităm la vernisajul expoziției "kitchpunk 69", Iioanei Doubleye.

”…Dacă ar fi ceva de ascuns din acțiunile mele din urmă, atunci, acel ceva înseamnă că nu a fost. Vreau să nu ascund nimic, să nu am secrete, vreau să fiu înțeleasă de public. La început, am fost influențată de Andy Warhol. El promova bucuria din obiectele sărăcăcioase. Era vesel. Dacă privești  supa cu o admirație artistică, așa cum făcea Warhol, atunci ai o viață fericită. Și nu acesta e rolul artei?” a Iioanei Doubleye.

Pe toată durata Festivalului Intenațional "George Enescu", pe str. Constantin Esarcu la nr. 1, desfasuram o serie de evenimente multimedia, proiectii de filme și imagini document, interviuri live, artă vizuală în stradă, recitaluri ale unor muzicieni adolescenți de la Liceele "Dinu Lipatti" și "George Enescu", conferințe.

Pentru cei care creează și produc artă, teatru, carte, muzică ori film, timpul Festivalului Internațional "George Enescu" este cel mai prielnic întâlnirilor cu publicul.

Galeria Rotenberg-Uzunov are un program de mecenat pentru artiști adolescenți și tineri. Este calea pe care cei doi proprietari, Eduard Uzunov si Michael Rotenberg, au ales-o pentru contribuția în comunitate. Finanțează specializarea unui grup de artiști rezidenți. Le oferă spațiu de lucru, culori și suprafețe pentru lucrări. Adică materialele care au costuri și fără de care imaginația artistului se estompează, discursul lui este distorsionat.

"Urmărim drumul artiștilor mici și investim în formarea lor continuă. Considerăm că este o investiție sigură, pe termen mediu și lung. Există mulți copii foarte talentați care au nevoie să fie sustinuți, expuși și promovați. Facem tot posibilul ca ei să devină cei mai buni și cei mai cunoscuți. Îi sprijinim, le creăm orizonturi și avem așteptări de la ei. Colaborăm cu alte galerii - din România și de oriunde în lume - care să găzduiască expozițiile lor, organizăm participarea lor la târguri de arta și muzee din străinătate. Acești artiști tineri pe care îi promovăm sunt cu un pas înaintea tuturor celor din generația lor. Suntem siguri că în 5 ani cota lor va fi foarte mare". Eduard Uzunov

Ideea evenimentelor din str. Constantin Esarcu nr. 1 a apărut după ce Yoyo Maeght, nepoata lui Aimee Maeght, a povestit cum la "Expoziția Internațională a Suprarealiștilor din 1947" găzduită de bunicul ei, unul dintre cei mai implicați spectatori a fost George Enescu. Galeria Rotenberg-Uzunov, în parteneriat cu Fundația Maeght organizează o serie de expoziții și conferințe despre artele vizuale contemporane și curatoriat.

 

×
Subiecte în articol: festivalul enescu
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close