Sute de copii ucraineni din zone ocupate de armata Moscovei urmează să plece, până la finalul anului, în excursii în Rusia, "fiind separați de familiile lor, pentru a fi influențaţi ideologic și pentru a se obişnui treptat cu instituțiile rusești", a anunțat, joi, Centrul pentru Rezistență Națională, informează Kiev Post.
Aproximativ 400 de copii ucraineni din zonele ocupate de Rusia din regiunea Zaporijia vor fi trimiși în Rusia înainte de sfârșitul anului pentru ceea ce a fost descris ca o inițiativă de „schimb interregional” obligatoriu.
Instituţia a transmis că programul rus a programat excursii la muzee locale, activități sportive și plimbări de-a lungul Volgăi, dar a avertizat că „în spatele fațadei turistice se ascunde un alt sens – mișcarea sistematică și controlată a copiilor ucraineni adânc în teritoriul Federației Ruse".
"Astfel de călătorii au loc în condiții de lipsă totală de transparență și mecanisme de control”, adăugând că „părinții nu au nicio oportunitate de a influența organizarea unor astfel de schimburi, structurile umanitare internaționale nu primesc acces, iar partea rusă prezintă în mod persistent totul ca fiind programe turistice, fără a explica temeiurile legale pentru deplasarea minorilor în țara agresoare”.
Astfel de schimburi sunt pur și simplu „un alt element al politicii de integrare a teritoriilor ocupate în spațiul rusesc”, a continuat Centrul pentru Rezistență Națională
„Sub pretextul călătoriilor, copiii sunt separați de mediul lor familial, creând condiții pentru influența ideologică și obișnuindu-se treptat cu instituțiile rusești.”
Copiii, izolaţi de părinţii lor
Părinții ai căror copii sunt trimiși în aceste călătorii riscă „izolare prelungită și pierderea controlului asupra propriilor copii”, potrivit Centrului.
Moscova a fost acuzată anterior de răpirea ilegală a unor copii ucraineni din regiunile ocupate în Rusia – acțiuni considerate încălcări ale dreptului internațional.
Răpirile au fost invocate de Curtea Penală Internațională (CPI) atunci când a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova.