Antena 3 CNN Externe Afganii par să refuze colaborarea cu NATO. Peste 30 de militari ai alianţei au murit ucişi în "tiruri fratricide"

Afganii par să refuze colaborarea cu NATO. Peste 30 de militari ai alianţei au murit ucişi în "tiruri fratricide"

Afganii par să refuze colaborarea cu NATO. Peste 30 de militari ai alianţei au murit ucişi în "tiruri fratricide"
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
11 Aug 2012   •   10:18

Un civil afgan, angajat al unei baze militare a Alianţei Nord-Atlantice, a ucis vineri trei militari NATO, zi în care trei militari americani au fost ucişi în sudul Afganistanului de către un poliţist afgan, a anunţat ISAF sâmbătă, relazează AFP.
   
"Atacatorul nu purta uniformă, iar potrivit informaţiilor noastre este vorba despre un civil autorizat să muncească în incinta bazei", a precizat un purtător de cuvânt al ISAF.
   
Atacul este al patrulea de acest fel în această săptămână, o tendinţă îngrijorătoare pentru NATO, care formează forţele afgane cu obiectivul ca acestea să devină capabile să asigure securitatea ţării în locul său până la sfârşitul lui 2014, termenul prevăzut pentru retragerea forţelor internaţionale.
   
Trei membri ai forţelor speciale americane au fost ucişi vineri în districtul Sangin, în provincia Helmand (sud), de către un comandant al poliţiei afgane, care i-a invitat la cină în postul său de control.
   
Atacul armat de vineri este al 26-lea de acest fel de la începutul anului şi ridică la peste 30 numărul militarilor din cadrul coaliţiei internaţionale ucişi în "tiruri fratricide" de către membri ai forţelor afgane, potrivit acestui oficial ISAF.
   
Multiplicarea "green-on-blue incidents" sau "ameninţărilor interioare", conform terminologiei NATO, afectează din plin voinţa afişată de a coopera strâns cu forţele afgane, care urmează să preia ştafeta de la NATO la sfârşitul lui 2014 şi pe care forţele internaţionale sunt însărcinate să le formeze.

×
Subiecte în articol: NATO Afganistan baza militara
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close