Antena 3 CNN Externe Afganistan. Doi morţi, în urma unui atac la ambasada SUA la Kabul

Afganistan. Doi morţi, în urma unui atac la ambasada SUA la Kabul

Afganistan. Doi morţi, în urma unui atac la ambasada SUA la Kabul
Sursa foto: Foto: afghanistanpost.com
26 Sep 2011   •   09:48

Două persoane au fost ucise duminică seara, în urma unui atac asupra ambasadei Statelor Unite la Kabul (capitala Afganistanului), relatează AFP.

Incidentul a avut loc în Hotelul Ariana, o anexă a ambasadei, care este folosită de CIA. Cele două persoane care şi-au pierdut viaţa au fost un american şi un afgan.

"A avut loc o ambuscadã într-o anexã a ambasadei americane din Kabul, în care a fost implicat un angajat afgan, care a fost ucis. Un cetãţean american a fost de asemenea ucis, iar altul a fost rãnit", a explicat Gavin Sundwall, purtătorul de cuvânt al ambasadei, precizând cã angajatul afgan a provocat incidentul.

În ultima perioadă Afganistanul a fost supus la mai multe atacuri majore, atât la ambasada SUA din Kabul, cât şi asupra unor cartiere NATO.









×
Subiecte în articol: atac victime Afganistan NATO
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close