Antena 3 CNN Externe Alin, "îngerul mării". Un român a ajuns erou în Italia, după ce a salvat un copil de la înec

Alin, "îngerul mării". Un român a ajuns erou în Italia, după ce a salvat un copil de la înec

Un român a ajuns erou în Italia, după ce a salvat un copil de la înec. Alin este numit acum de localnici "adevăratul înger al mării".

Alin, "îngerul mării". Un român a ajuns erou în Italia, după ce a salvat un copil de la înec
Sursa foto: Alin Stoian / Facebook
de Silvia Preda    |    13 Iun 2023   •   17:04

Un grup de copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani a intrat în mare, în zona Ostia din Italia. La un moment dat, un băiat de 13 ani a început să se scufunde. Spre norocul lui, țipetele prietenilor săi au fost auzite la timp de salvamarul român.

Alin Stoian este salvamar la stabilimentul balnear Bahia. Acesta a văzut tot ceea ce s-a întâmplat în larg și a înotat rapid reuşind să îl scoată pe copil la suprafață.

Inițial băiatul era în stare de semiconștiență, dar datorită manevrelor rapide de resuscitare executate de Alin și-a revenit treptat. "A înghițit multă apă, de aceea nu mai reușea să se ridice la suprafață", a explicat salvamarul, potrivit ilcorrieredellacitta.com.

Citiţi şi: Cele mai periculoase zone de scăldat de pe litoralul românesc

Adolescentul a fost preluat apoi de un echipaj medical și dus de urgență la spital. El este acum în afara oricărui pericol.

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 iunie.

Alin a salvat încă doi copii în trecut

Românul a reușit să scape de la înec mai multe persoane. El a fost decorat de către primăria din Roma după ce în 2020 a salvat un băiat de 12 ani, căruia i se făcuse rău în apele mării.

Un an mai târziu, în vara anului 2021, a salvat din apă un băiat în vârstă de 15 ani care leşinase. 

Alin este adevăratul "înger al mării", cum îl numesc localnicii.

Vezi şi: O fetiţă de 10 ani, lăsată pe saltea în mare, a fost dusă de curenţi din Vama Veche până în Bulgaria

×
Subiecte în articol: Alin salvamar îngerul mării Italia
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close