Antena 3 CNN Externe Cum a reuşit un american să scape cu viaţă după ce a fost lovit de trăsnet

Cum a reuşit un american să scape cu viaţă după ce a fost lovit de trăsnet

Furtuna l-a surprins chiar pe proprietatea sa, în timp ce încerca să-şi pună animalele la adăpost. A avut puterea să răspundă unui apel al fiicei sale, care a alertat serviciile de urgenţă.

Cum a reuşit un american să scape cu viaţă după ce a fost lovit de trăsnet
Sursa foto: pixabay.com
de Claudia Popovici    |    13 Aug 2022   •   17:08

Bobby Pridemore, în vârstă de 52 de ani, ieşise pe păşunea din spatele casei pentru a-şi pune vacile la adăpost de furtună.

Doar că un fulger a lovit gardul de metal lângă care se afla bărbatul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Am auzit zgomotul puternic. A fost suficient de puternic, încât să zguduie întreaga casă", a povestit bărbatul presei locale. 

Deși în stare de șoc, Bobby i-a răspuns la telefon fiicei sale, care a chemat salvatori.

Prezența de spirit a victimei a fost însă cea care a făcut diferența dintre viață și moarte.

Americanul s-a urcat într-un tractor și a pornit în viteză spre casă, unde i-a fost acordat primul ajutor.

A fost dus apoi la un centru medical, unde s-a stabilit că a suferit o arsură la șold.

"A povestit cum, dintr-o dată, o minge de lumină a venit spre el. L-a împins înapoi vreo câțiva metri, iar primul lucru pe care l-a simţit a fost durerea din partea laterală a corpului, la braț", a povestit Donna Pridemore, soţia bărbatului. 

Potrivit medicilor, dacă șocul electric i-ar fi ajuns la inimă, povestea n-ar fi avut un final fericit.

Incidentul vine după ce trei oameni și-au pierdut viața, tot loviți de fulger, în apropiere de Casa Albă

×
Subiecte în articol: barbat fulger american
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close