Antena 3 CNN Externe Anunţul făcut de premier: "TEZAURUL ţării a fost furat". Ce se întâmplă în cel mai fierbinte loc din Europa

Anunţul făcut de premier: "TEZAURUL ţării a fost furat". Ce se întâmplă în cel mai fierbinte loc din Europa

Anunţul făcut de premier: "TEZAURUL ţării a fost furat". Ce se întâmplă în cel mai fierbinte loc din Europa
de O.P.    |    28 Feb 2014   •   06:09

În Crimeea va avea loc un referendum asupra "suveranităţii" acestui teritoriu autonom din Ucraina. Decizia a fost luată de parlamentul local, după ce sediul său a fost ocupat de un misterios grup de indivizi înarmaţi.

În acest timp, la Kiev, noul prim-ministru ucrainean a dar o veste neplăcută: tezaurul ţării este, practic, gol. Iar preşedintele demis, Viktor Ianukovici, a rupt tăcerea printr-un comunicat în care cere protecţia Rusiei. Ianukovici se află, deja, în Rusia, unde susţine, astăzi, o conferinţă de presă.

Manifestaţiile în favoarea Rusiei au continuat, toată ziua, la Simferopol după ce parlamentul Crimeei a fost ocupat de necunoscuţi înarmaţi.

Agresorii nu au formulat nicio revendicare şi nu au spus cine sunt, dar se bănuieşte că ei sunt, de fapt, soldaţi ruşi în haine civile.

Susţinătorii noilor autorităţi de la Kiev sunt îngrijoraţi, mai ales că Rusia şi-a pus în stare de alertă de luptă trupele de la graniţă iar apoi şi aviaţia de luptă.

Imediat, Statele Unite şi alte ţări occidentale au avertizat Rusia să respecte integritatea teritorială a Ucrainei.

Parlamentul din Crimeea s-a întrunit, totuşi, în sediul controlat de bărbaţii înarmaţi, şi a aprobat un referendum asupra suveranităţii teritoriului.

Aceasta nu este singura problemă a noului guvern al Ucrainei. La prima şedinţă, miniştrii au constatat că situaţia financiară a ţării este dezastruoasă.

"Tezaurul de stat al Ucrainei a fost jefuit şi este gol. Şi de aceea declar solemn, de la această înaltă tribună, că nu voi promite nicio îmbunătăţire, nici astăzi, nici mâine".

Aflat în Rusia, preşedintele demis Viktor Ianukovici, a dat publicităţii primul comunicat de când a fugit din ţară. Ianukovici se consideră, încă, preşedintele Ucrainei şi cere protecţia Moscovei împotriva "extremiştilor". Surse oficiale ruse au precizat că protecţia i-a fost acordată.

×
Subiecte în articol: Ucraina Proteste Ucraina Rusia
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close