Antena 3 CNN Externe Armata egipteană, către Mubarak: Nu vrem să te umilim şi să sfârşeşti precum Ceauşescu

Armata egipteană, către Mubarak: Nu vrem să te umilim şi să sfârşeşti precum Ceauşescu

Armata egipteană, către Mubarak: Nu vrem să te umilim şi să sfârşeşti precum Ceauşescu
Sursa foto: Foto:redholocaust.org
02 Feb 2011   •   12:43

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a primit un mesaj cel puţin interesant din parte armatei. Reprezentanţii armatei i-au transmis că nu vor să-l umilească şi să "sfârşească precum Nicolae Ceauşescu", relatează The Guardian.

Muhammad Warsi, un chirurg în vârstă de 60 de ani aflat în mijlocul protestatarilor din Cairo, a fost cel care a dezvăluit mesajul. “Te-am iubit acum 30 de ani. Nu vrem să te umilim. Nu vrem să sfârşeşti ca Nicolae Ceauşescu. Pleacă în pace". Aşa suna mesajul, potrivit lui Warsi.

Cu numai câteva zile în urmă, egiptenii nu s-ar fi gândit să protesteze, să vorbească de rău despre Mubarak, care se află la putere de 30 de ani. Acum au găsit curajul să îşi exprime liber opiniile, comentează publicaţia britanică.

"Este un proces nou pentru noi. Sunt primii noştri paşi. Nu ştim, încă, încotro ne îndreptăm", a declarat Mohammed Gaber, un inginer IT în domeniul petrolier care participa marţi la mitingul de un milion de persoane, în Piaţa Tahrir. "Ca să fiu cinstit, sunt în continuare surprins. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Dacă s-ar fi adunat un grup de studenţi, ar fi fost zdrobiţi imediat", a adăugat protestatarul.

Îmi este ruşine de generaţia mea

"Îmi este ruşine de generaţia mea. Noi, bătrânii, am stat liniştiţi şi am trăit zeci de ani de corupţie, fără să ridicăm un deget", a comentat un alt protestatar, Aza el-Hadari, în vârstă de 63 de ani. "Această generaţie mi-a dat înapot cei mai buni ani din viaţa mea. Îl compătimesc pe Mubarak, care, până la urmă, a fost un erou al efortului de război din 1973, că este obligat să plece cu atât de puţină demnitate. (...) Va rămâne în istoria Egiptului ca preşedintele care a ordonat împuşcarea fiilor şi fiicelor sale”, a adăugat egipteanul.

Jurnaliştii britanici au prezentat şi cazul lui Azzam Abdel Latif şi al soţiei sale. Cei doi au realizat un poster cu fiul lor, Lotfi, în vârstă de 28 de ani, alături de raportul autopsiei asupra morţii acestuia. Lotfi se întorcea de la serviciu, în cartierul Imbaba, pe malul vestic al Nilului, când a fost prins în schimbul de focuri. El trecea pe lângă un copil, rănit de şrapnel.

Mubarak, determinat de SUA să renunţe la putere

Hosni Mubarak a anunţat marţi seară că nu mai candidează la preşedinţia Egiptului. Preşedintele american Barack Obama a fost cel care l-a determinat pe liderul egiptean să ia această decizie.

„Nu inteţionez să candidez la următoarele alegeri prezidenţiale. Sunt gata să-mi închei cariera pentru binele poporului. Vreau să predau puterea într-o atmosferă de securitate”, a declarat preşedintele Hosni Mubarak. 

"În cele câteva luni care au rămas, voi lucra să asigur tranziţia puterii în bune condiţi", a adăugat preşedintele. 

În cazul în care Mubarak ar mai fi candidat la preşedinţie, SUA şi-ar fi retras suportul pentru cei mai apropiaţi aliaţi ai Egiptului. Mesajul preşedintelui Obama a fost trasmis liderului egiptean prin intermediul diplomatului Frank G. Wisner, care are legături strânse cu Egiptul .

În ciuda anunţului făcut de Mubarak, protestatarii vor ca acesta să plece imediat. Oamenii promit că vor rămâne în stradă atât cât va fi nevoie. Peste 300 de manifestanţi au murit în timpul protestelor care au început în urmă cu mai bine de o săptămână.





×
Subiecte în articol: Nicolae Ceauşescu Hosni Mubarak Egipt
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close