Cel puțin patru oameni au murit și alți șase au fost răniți în bombardamentele rusești din timpul nopții în nord-estul Ucrainei, lângă Harkov, a anunţat guvernatorul regional marţi dimineaţa, relatează Agerpres.
„Numărul de persoane ucise în atacul inamic de la periferia Harkovului este acum de patru. De asemenea, şase persoane au fost rănite”, a scris Oleg Sinegubov pe reţeaua socială Telegram.
Mai devreme în timpul nopţii el a atenţionat populaţia cu privire la o „ameninţare de dronă inamică” şi a anunţat moartea a două persoane.
Forţele ruse au lovit o clădire a companiei poştale Nova Poshta, potrivit unui mesaj al parchetului regional din Harkov însoţit de o înregistrare video. Imaginile din timpul nopţii arată cum membri ai echipelor de salvare caută sub dărâmăturile încă fumegânde ale unei clădiri şi evacuează o persoană pe o targă.
În interiorul capitalei regionale, o lovitură de dronă a vizat „un sanatoriu pentru copii”, declanşând acolo un incendiu, a anunţat Igor Terehov, primarul Harkovlui, al doilea oraş cel mai populat al Ucrainei înainte de lansarea invaziei de către Moscova în februarie 2022. Din primele informaţii disponibile, atacul nu a făcut victime, potrivit lui Sinegubov.
Alte regiuni au fost de asemenea vizate de către Moscova în timpul nopţii, potrivit autorităţilor locale.
Două valuri de atacuri cu drone ruse asupra centrului oraşului Odesa (sud) au avariat „imobile de locuit” şi un spital, făcând cel puţin cinci răniţi, potrivit lui Serghii Lisak, şeful administraţiei militare a oraşului.
În regiunea Zaporojie (sud-est), au fost auzite explozii legate de un atac rus, a raportat guvernatorul Ivan Fedorov pe Telegram.
La Kiev, şeful administraţiei militare Timur Tkacenko a avertizat în timpul nopţii că un atac cu „rachete balistice ruse” este în curs.
La aproape patru ani de la lansarea ofensivei la scară mare a Rusiei, Ucraina este bombardată zilnic. Moscova loveşte fără încetare în special infrastructurile electrice ucrainene cu drone şi rachete, generând întreruperi de curent în plină iarnă.