Antena 3 CNN Externe Benjamin Netanyahu promite că Palestina nu va exista: „Acest loc ne aparține”

Benjamin Netanyahu promite că Palestina nu va exista: „Acest loc ne aparține”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 23:15 11 Sep 2025 Modificat la 23:15 11 Sep 2025
oameni fug din fasia gaza
Preluarea oraşului cu un milion de palestinieni complică eforturile de încetare a focului pentru a pune capăt războiului de aproape doi ani. Foto: Profimedia Images

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, joi, că nu va exista un stat palestinian. „Acest loc ne aparține”, a spus prim-ministrul Israelului. Netanyahu a făcut aceste declarații la o ceremonie de semnare a unui important proiect de colonizare în Cisiordania ocupată, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Ne vom ține promisiunea: nu va exista un stat palestinian, acest loc ne aparține. Ne vom păstra moștenirea, pământul și securitatea (...) Vom dubla populația orașului”, a declarat Netanyahu la evenimentul organizat la Maale Adumim, o colonie israeliană la est de Ierusalim, și transmis în direct de serviciile sale.

CNN a relatat la începutul lunii septembrie, citând două surse anonime din guvernul israelian, că Israelul ia în calcul anexarea unor părți ale regiunii Cisiordania, ca răspuns la recunoașterea statului palestinian de către mai multe țări europene, în septembrie. 

Astfel, Israelul a aprobat luna trecută un proiect cheie pentru construirea a 3.400 de locuințe în Cisiordania, denunțat de ONU și de mai mulți lideri străini deoarece ar tăia acest teritori palestinian în două, compromițând orice continuitate teritorială a unui posibil stat palestinian. Proiectul este cunoscut sub numele de E1.

Ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, de extrema dreaptă, a cerut accelerarea implementării proiectului și anexarea Cisiordaniei, ca răspuns la anunțurile mai multor țări privind intenția lor de a recunoaște un stat palestinian.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ferm această decizie, Autoritatea Palestiniană denunțând-o ca fiind o nouă etapă în „anexarea progresivă a Cisiordaniei”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close