Antena 3 CNN Externe Bruxelles-ul trebuie să strângă cureaua. Salariile oficialilor UE ar putea fi tăiate. 9 țări au cerut blocarea a 2.500 de angajări

Bruxelles-ul trebuie să strângă cureaua. Salariile oficialilor UE ar putea fi tăiate. 9 țări au cerut blocarea a 2.500 de angajări

M.P.
4 minute de citit Publicat la 18:56 14 Sep 2026 Modificat la 18:59 14 Sep 2026
Uniunea Europeana Bruxelles Steag
Politico: Salariile angajaţilor din instituţiile UE de la Bruxelles ar putea fi tăiate. Foto: Getty Images

Majoritatea țărilor din UE susțin reducerea drastică a cheltuielilor de personal ale blocului comunitar în scopul realizării de economii, ca parte a viitorului buget pe termen lung, potrivit unui document al președinției irlandeze a Consiliului UE consultat de Politico. De asemenea, Comisia Europeană ar trebui să renunțe la planurile de a angaja aproximativ 2.500 de persoane și de a majora cheltuielile administrative într-o perioadă în care capitalelor li se cere să strângă cureaua, potrivit miniștrilor din nouă țări ale UE.

Guvernele celor 27 de state membre ale UE sunt în dezacord cu privire la dimensiunea fondului comun. Un grup de țări, condus de Germania, solicită reduceri de ordinul sutelor de miliarde de euro din propunerea Comisiei privind un Cadru Financiar Multianual de 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034. În schimb, o tabără adversă, din care fac parte Italia și Polonia, susține alocarea unor fonduri mai mari pentru agricultură și pentru regiunile mai puțin dezvoltate.

În pofida acestor divergențe, cheltuielile de funcționare ale instituțiilor UE, precum salariile funcționarilor și costurile legate de sedii, par a fi elementul bugetar cel mai expus riscului de a suferi reduceri.

Președinția irlandeză, care coordonează negocierile bugetare, a precizat că „ar putea fi operate reduceri, având în vedere că multe țări pun la îndoială justificarea creșterii propuse a efectivelor de personal” într-o perioadă în care ele însele efectuează reduceri de personal la nivel național.

Cheltuieli mari cu personalul la Bruxelles

Comisia a propus angajarea a încă 2.500 de funcționari în următorii șapte ani, alimentând nemulțumirea a nouă țări, în frunte cu Austria. Conform propunerii Comisiei, elaborate în iulie 2025, costurile administrative se vor ridica la 118 miliarde de euro în perioada 2028–2034, reprezentând aproximativ 6% din bugetul total.

Cu toate acestea, Irlanda se confruntă cu o opoziție puternică față de reducerea altor capitole bugetare. În documentul respectiv, președinția irlandeză a menționat că majoritatea capitalelor se opun reducerii cheltuielilor agricole și a fondurilor alocate dezvoltării regionale, aspecte descrise drept „cea mai importantă prioritate” a țărilor respective.

Irlanda a sugerat că bugetul general ar putea fi supus unor reduceri, întrucât statele s-au opus majorării contribuțiilor naționale și au contestat noile taxe la nivelul UE destinate finanțării bugetului.

„Acești factori indică necesitatea unei reflecții asupra nivelului nostru de ambiție în ceea ce privește creșterea cheltuielilor”, a precizat partea irlandeză.

În cadrul unei reuniuni programate pentru miercuri, Dublinul va consulta ambasadorii celor 27 de state membre ale UE cu privire la capitolele bugetare pe care doresc să le diminueze.

„Există și alte elemente legate de modificările aduse «Negotiating Box» [documentul de lucru care ghidează negocierile bugetare] care ar fi utile pentru formularea punctelor dumneavoastră de vedere privind nivelul cheltuielilor?”, conform unui comunicat.

Liderii europeni cer îngheţarea angajărilor la Bruxelles

Într-o scrisoare adresată comisarului pentru buget, Piotr Serafin, și inițiată de Austria, miniștrii salută planurile executivului UE de a eficientiza următorul buget pe termen lung al blocului comunitar, cunoscut sub numele de Cadrul Financiar Multianual (CFM).

Aceștia critică însă solicitarea Comisiei de a obține fonduri suplimentare pentru recrutarea de noi angajați și pentru extinderea capacității sale administrative. Fondurile totale solicitate de Comisie pentru angajarea a încă 2.500 de funcționari, eșalonate pe durata de aplicare a CFM (2028-2034), se ridică la o sumă estimată de 1,4 miliarde de euro.

„Mesajul nostru comun este clar: Comisia trebuie să țină cont de vremuri”, a declarat ministrul de stat german Günther Krichbaum. „Într-un context în care vorbim despre îmbunătățirea competitivității, reducerea birocrației și diminuarea dimensiunii administrațiilor naționale, solicitarea Comisiei de a-și spori în continuare efectivele de personal este pur și simplu ruptă de realitate. Ar fi de dorit ca aceasta să își retragă propunerea.”

Scrisoarea, semnată de miniștri din Austria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Suedia, Finlanda și Țările de Jos, precizează: „Așteptăm din partea Comisiei propuneri ambițioase și cuantificabile, care să servească drept contribuție directă la negocierile în curs privind următorul cadru financiar multianual (CFM), inclusiv în ceea ce privește un sistem administrativ al UE care să reflecte provocările actuale.”

„În acest context, creșterea propusă de Comisie cu 2.500 de posturi, precum și majorarea semnificativă, per ansamblu, a rubricii 4 (administrație) contravin obiectivelor declarate de eficiență, reținere și reformă și riscă să submineze credibilitatea propunerii mai ample privind CFM.” Rubrica 4 a CFM pentru perioada 2028-2034 vizează cheltuielile administrative.

Țările UE se află în plin proces de negociere a următorului buget pe termen lung, în urma unei propuneri inițiale a Comisiei prezentate în iulie 2025. Acest proces complex durează ani de zile și implică toate cele trei instituții-cheie ale UE: Comisia, Consiliul și Parlamentul. În paralel, Comisia desfășoară o evaluare de amploare care vizează eficientizarea propriilor procese.

Semnatarii afirmă că executivul UE ar trebui să aplice și în cazul său aceleași principii pe care le solicită statelor membre.

„Presiunea asupra guvernelor naționale de a spori eficiența cheltuielilor publice este în creștere”, se arată în scrisoare. „Statele membre, adesea la solicitarea Comisiei, au răspuns prin reforme dificile menite să sporească eficiența, să reducă efectivele de personal și să genereze economii.”

Scrisoarea îndeamnă în continuare Comisia să „își sporească semnificativ nivelul de ambiție în acest demers”.

„Credibilitatea Comisiei Europene atunci când solicită statelor membre disciplină bugetară depinde în mare măsură de respectarea propriilor principii. Dacă administrațiile naționale din întreaga Europă trebuie să reducă cheltuielile publice, ne așteptăm ca aceeași regulă strictă să se aplice și în cazul Comisiei Europene”, a declarat Claudia Bauer, ministrul austriac pentru Europa, Integrare și Familie, într-o declarație scrisă.

„Într-o perioadă în care guvernele naționale se confruntă cu o presiune fiscală imensă, o creștere substanțială a numărului de posturi administrative în cadrul UE riscă să transmită un mesaj greșit cetățenilor”, a adăugat ea.

×
Etichete: Bruxelles UE angajati
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close