Bulgaria transmite că ar putea să-i dea lui Vladimir Putin autorizația de a călători prin spațiul său aerian pentru a ajunge la Budapesta, acolo unde ar urma să aibă un summit pentru negocieri de pace în Ucraina.Declarația a fost făcută, luni, de ministrul bulgar de externe.
„Dacă se depun eforturi pentru a obţine pacea, dacă condiţia pentru aceasta este să existe o întâlnire, atunci cel mai logic lucru este ca o întâlnire de acest gen să fie facilitată într-un mod realizabil”, a declarat Georgiev.
Georgiev a făcut aceste declaraţii la reuniunea miniştrilor de externe ai UE de la Luxemburg.
O posibilă rută de zbor de la Moscova la Budapesta se află deasupra Mării Negre, Bulgariei şi Serbiei, dar spaţiul aerian bulgar a fost închis avioanelor ruseşti de când regimul de la Kremlin a pornit la război împotriva Ucrainei.
Alte rute se află spre nord - deasupra Belarusului şi Poloniei sau deasupra Mării Baltice, Germaniei şi Cehiei.
Joi, Trump a postat pe Truth Social că mai mulţi consilieri de nivel înalt se vor întâlni pentru a aranja o întâlnire cu Putin.
„Preşedintele Putin şi cu mine ne vom întâlni apoi într-un loc convenit, la Budapesta, în Ungaria, pentru a vedea dacă putem pune capăt acestui război «lipsit de glorie», dintre Rusia şi Ucraina”, a adăugat el, fără a spune când ar putea avea loc această întâlnire.