Antena 3 CNN Externe Câţi refugiaţi sirieni au ajuns în SUA. Anunţul oficial al autorităţilor americane

Câţi refugiaţi sirieni au ajuns în SUA. Anunţul oficial al autorităţilor americane

Câţi refugiaţi sirieni au ajuns în SUA. Anunţul oficial al autorităţilor americane
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
06 Aug 2016   •   00:04

Statele Unite au preluat 8.000 de refugiaţi sirieni începând din luna octombrie a anului trecut şi sunt pe cale să atingă ţinta preşedintelui Barack Obama de relocare a 10.000 de refugiaţi sirieni la sfârşitul anului fiscal, a precizat vineri un oficial al Departamentului de Stat american, citat de Reuters.

Asistentul secretarului de stat pentru Biroul Populaţie, Refugiaţi şi Migraţie, Anne Richard, a spus că mulţi alţi astfel de refugiaţi au fost deja verificaţi de personalul american şi aşteaptă relocarea.

Numărul total al refugiaţilor sirieni în Statele Unite poate chiar depăşi ţinta de 10.000 la sfârşitul anului fiscal, pe 30 septembrie, le-au spus reporterilor Richard şi alţi oficiali din administraţie.

Obama a fixat ca obiectiv primirea în SUA a 10.000 de refugiaţi sirieni din cauza războiului civil din această ţară, atrăgând critici din partea republicanilor din Congresul american îngrijoraţi că admiterea acestor persoane ar putea constitui o ameninţare de securitate.

Susţinătorii drepturilor omului au exprimat îngrijorări asupra capacităţii administraţiei de a-şi atinge ţinta atât timp cât mai puţin de 5.000 de sirieni fuseseră admişi la jumătatea anului fiscal.

"Totalurile lunare au urcat de la un număr redus de refugiaţi primiţi în prima jumătate a anului la un număr mai mare recent. În mai, iunie şi iulie, impactul investiţiilor noastre şi îmbunătăţirile aduse procesului au început să se vadă", a mai spus Richard.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close