Antena 3 CNN Externe Cele trei activiste Femen au fost condamnate cu suspendare în Tunisia şi vor fi eliberate

Cele trei activiste Femen au fost condamnate cu suspendare în Tunisia şi vor fi eliberate

Cele trei activiste Femen au fost condamnate cu suspendare în Tunisia şi vor fi eliberate
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
de S.T.    |    27 Iun 2013   •   11:39

Cele trei activiste Femen încarcerate în Tunisia au fost condamnate miercuri, în apel, la o pedeapsă cu suspendare şi vor fi eliberate în următoarele ore, a declarat Souhaib Bahri, avocatul lor tunisian, relatează AFP.
  
"Verdictul a fost pronunţat. Este vorba despre o pedeapsă de patru luni şi o zi cu suspendare. Ele vor fi eliberate în câteva ore", a spus avocatul.
   
Cele trei activiste se află în detenţie, la periferia Tunisului, de la 29 mai, când au protestat topless pentru a susţine o activistă tunisiană din cadrul Femen încarcerată de la jumătatea lui mai.
   
În primă instanţă, activistele europene au fost condamnate la patru luni şi o zi de închisoare cu executare, pentru atingere adusă bunelor moravuri şi pudorii.

Citeşte şi:

Bruxelles: Activistele Femen s-au dezbrăcat în faţa premierului tunisian

×
Subiecte în articol: FEMEN
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close