Antena 3 CNN Externe Conflictul dintre Grecia și Turcia, explicat. Cât de probabil este un război în estul Mediteranei?

Conflictul dintre Grecia și Turcia, explicat. Cât de probabil este un război în estul Mediteranei?

Tensiunile din estul Mediteranei au ajuns la cel mai grav punct din ultimii ani, după ce Turcia a trimis un vas de cercetare, escortat de nave de război, pentru a explora zăcăminte de petrol și gaze naturale, în ape revendicate de Grecia.

Conflictul dintre Grecia și Turcia, explicat. Cât de probabil este un război în estul Mediteranei?
Sursa foto: Hepta
de Ştefana Radu    |    02 Sep 2020   •   12:00

Atena a trimis propriile sale nave de luptă și Ankara a răspuns prin organizarea unor exerciții militare în zonă.

De la descoperirea depozitelor de hidrocarburi în subsolul marin, acum câțiva ani, ambele state au revendicat dreptul de a exploata resursele. Însă geografia complică lucrurile.

Turcia are cea mai lungă  linie de coastă în Marea Mediterană și susține că ar trebui să se bucure de drepturi proporționale de exploatare a petrolului și gazelor desscoperite.

Însă, Grecia deține câteva insule care se află la doar câțiva kilometri de coasta turcă, astfel că Atena spune că platoul său continental se prelungește în apele de coastă ale Turciei.

Ce au Grecia și Turcia de împărțit?

Situația a fost și mai mult complicată de către o înțelegere încheiată de Turcia, anul trecut, cu Libia, pentru a desemna o mare parte din Mediterană drept o arie comună de interes. Grecia a luat măsuri de retorsiune la începutul lunii august, încheind un acord rival cu Egiptul.

Turcia se simte constrânsă de demarcațiile maritime care au fost stabilite acum aproape un secol, după Primul Război Mondial și după prăbușirea Imperiului Otoman.

"Turcia vrea să demonstreze Greciei că Turcia nu va accepta niciodată impunerea a ceva ce consideră a fi o împărțire nedreaptă a estului Mediteranei", spune Sinan Ülgen, președinte al unui think tank din Istanbul.

Președintele autoritarist al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, îi acuză pe greci că acționează ca „pirații”.

„Turcia își va exercita drepturile în Mediterana, în Egee și în Marea Neagră” , a afirmat el săptămâna trecută.

De ce este diferită situația actuală față de alte tensiuni din trecut?

Grecia și Turcia, care sunt aliate NATO, au fost la un pas de război în 1996, în urma unei dispute legate de mai multe insule nelocuite din Marea Egee. De atunci, relațiile dintre cele două țări sunt tensionate.

Noul conflict este periculos și imprevizibil pentru că acum Turcia este mai curoajoasă, avertizează specialiștii din domeniul militar. Ankara „și-a folosit armata cu un oarecare succes în Libia și Siria”, subliniază  Ian Lesser, director la  think-tank-ul american  German Marshall Fund. “Capacitatea sa de a-și proiecta puterea este mai mare ca în trecut și Turcia este mult mai agresivă și mult mai conștientă de interesele sale maritime.“

Mai mult, președintele Erdogan are o agendă naționalistă prin care vrea să reînvie perioada de glorie a Imperiului Otoman.  Specialiștii în diplomație spun că relația dintre capitalele europene și Turcia suferă de o lipsă de încredere, ca urmare a acțiunilor Ankarei în Libia, Siria, Irak și Marea Egee.

Cât de probabilă este izbucnirea unui război?

Ministrul german de Externe, care încearcă să medieze conflictul, a avertizat, săptămâna trecută, că situația este riscantă. „Cine se apropie mult de abis riscă să se prăbușească. Orice scânteie, cât ar fi de mică,  ar putea duce la un dezastru”, a afirmat Heiko Maas. 

Conflictul este amplificat și de numărul țărilor implicate.  Franța și Emiratele Arabe Unite au trimis avioane și nave de război pentru a susține Grecia, în timp ce și Ciprul, Israelul și Egiptul au, de asemenea, interese în exploatarea hidrocarburilor din estul Mediteranei.

Cu cât  sunt mai multe avioane și nave de război în aceeași regiune, cu atât există un potențial mai mare ca un accident să aibă loc, lucru ce ar putea duce la un război. Cu toate acestea, analiștii spun că toți decidenții politici din țările implicate sunt conștienți de riscuri și niciuna dintre părți nu are intenția de a se angaja într-un conflict armat.

×
Subiecte în articol: Grecia turcia
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close