Antena 3 CNN Externe Cum își reformează Ucraina armata: salarii mai mari, contracte pe termen fix și recruți străini

Cum își reformează Ucraina armata: salarii mai mari, contracte pe termen fix și recruți străini

A.N.
2 minute de citit Publicat la 17:13 13 Iun 2026 Modificat la 17:13 13 Iun 2026
soldat ucraina getty
Soldati ucraineni. sursa foto: Getty

Ucraina pregătește cea mai amplă reformă militară de la începutul invaziei rusești. Planul prevede creșteri salariale substanțiale, introducerea contractelor pe durată determinată și acoperirea a până la jumătate din posturile de infanterie și asalt cu luptători străini, transmite EFE sâmbătă, citată de Agerpres.

Măsurile au fost anunțate de președintele Volodimir Zelenski și vizează ca salariile infanteriștilor ucraineni să devină „cele mai mari din lume”. Concret, salariul mediu al soldaților de pe linia întâi va urca la aproximativ 7.000 de dolari pe lună, cu un maxim de 10.000 de dolari, față de 2.500-3.000 de dolari cât primesc în prezent cei din prima linie. Scopul este să facă mai atractive posturile cu cel mai mare risc.

Stimulentele financiare sunt însă doar o parte dintr-un pachet mai larg conceput de Mihailo Fedorov, fostul șef al Ministerului Transformării Digitale, numit ministru al apărării în urmă cu cinci luni.

„A forța Rusia la pace nu este doar o chestiune de arme și tehnologie”, a afirmat Fedorov, prezentând primele măsuri aprobate vineri de guvern. „Este nevoie de un nou sistem de serviciu militar, bazat pe respectul pentru persoană, justiție și reguli clare”, a subliniat el, adăugând că se așteaptă ca reforma să consolideze tendința favorabilă Ucrainei pe câmpul de luptă.

Una dintre cele mai așteptate schimbări vizează predictibilitatea serviciului militar. Soldații și familiile lor au cerut de mult timp să știe când se termină misiunea. Răspunsul vine prin contracte pe durată determinată – între 6 și 24 de luni –, după care urmează o perioadă de odihnă de cel puțin șase luni, în funcție de durata și riscurile serviciului. Practic, se pune capăt serviciului militar de facto pe termen nelimitat, care a generat epuizare și frustrare în rândul trupelor. Soldații cu vechime mai mare vor putea începe să „părăsească treptat” rândurile spre sfârșitul anului.

Reforma mai include și un sistem digitalizat de control al misiunilor, menit să asigure o distribuire mai echitabilă a sarcinilor și mai multă transparență în privința salariilor.

Pe fondul a peste patru ani de lupte intense și mobilizare generală, Ucraina intenționează să acopere între 30% și 50% din necesarul de trupe de infanterie și asalt prin recrutare internațională. Mii de luptători străini luptă deja în armata ucraineană, cele mai numeroase contingente venind din Columbia și alte țări latino-americane.

„Există anumite unități în care între 60% și 80% din personal sunt voluntari străini. Contribuția lor este greu de supraestimat”, a declarat, pentru EFE, Dmitro Domovik, comandantul unei companii de drone din Regimentul 413 „Raid”.

Până acum, recrutarea străinilor a fost gestionată mai degrabă la nivelul unităților individuale. Reforma urmărește să creeze mecanisme clare pentru a extinde această participare.

„Am dat instrucțiuni pentru a oferi mult mai multe oportunități voluntarilor străini care doresc să se înroleze în armata ucraineană”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a asigurat că țara dispune de resursele necesare pentru a finanța reforma, fără a oferi însă detalii suplimentare.

Nu toate vocile sunt însă entuziaste. Iarina Ciornohuz, voluntară înrolată în armată încă din 2020, a avertizat pe rețelele sociale că majorările salariale consistente pentru infanterie ar putea genera nemulțumiri în rândul soldaților din spatele frontului, ale căror salarii vor crește mult mai modest – de la echivalentul a aproximativ 400 la 600 de euro pe lună.

Schimbările sunt așteptate să intre în vigoare în această lună, dar nu vor pune capăt mobilizării obligatorii, care va continua atât timp cât durează conflictul.

Următoarea etapă anunțată de prim-ministrul Iulia Sviridenko vizează reformarea centrelor de recrutare, criticate pentru modul în care au gestionat mobilizarea și relația cu populația civilă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close