Antena 3 CNN Externe Cum se vede din satelit aeroportul din Kabul. Mulțimile de oameni, care încearcă să scape de talibani, se pot observa pe pistă

Cum se vede din satelit aeroportul din Kabul. Mulțimile de oameni, care încearcă să scape de talibani, se pot observa pe pistă

Imagini de înaltă rezoluție, realizate din satelit, ilustrează situația dramatică din Afganistan, de la aeroportul internațional din Kabul. Bărbaţi şi femei cu copii în braţe s-au strivit în picioare pe pistă, ultima redută occidentală după ce talibanii au cucerit în 11 zile cele mai mari oraşe ale ţării şi şi-au proclamat victoria.

Cum se vede din satelit aeroportul din Kabul. Mulțimile de oameni, care încearcă să scape de talibani, se pot observa pe pistă
Sursa foto: Twitter/ Maxar Technologies
de Mia Lungu    |    16 Aug 2021   •   22:09

Sunt imaginile disperării celor care ştiu că regimul taliban nu va aduce pacea mult-visată şi încearcă să fugă din ţară. Unii şi-au pierdut viaţa după ce s-au prins de trenul de aterizare al aeronavei care evacua din Kabul diplomaţi, militari şi afgani.

Imaginile din satelit, publicate pe contul de Twitter al companiei americane Maxar Technologie, au fost surprinse luni, la ora locală 10:36.

Sunt imaginile disperării. Zeci de afgani s-au agaţat de roţile aeronavelor care au fugit din calea militanţilor talibani. Martorii au urmărit neputincioşi cum mulţi dintre cei care s-au agăţat de avioane cad apoi la pământ, de la sute de metri înălţime.

Au fost mii de oameni care sperau, luni dimineața, să fie evacuaţi, pe aeroportul din Kabul, singurul rămas sub control american.

×
Subiecte în articol: satelit aeroport Kabul pista
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close