Premierul danez, Mette Frederiksen, a spus marţi că Danemarca nu exclude recunoaşterea unui stat Palestina, însă trebuie "să ne asigurăm că va fi un stat democratic". "Suntem în favoarea acestul lucru de foarte mult timp", a spus ea, scrie Agerpres. Patru ţări au anunţat deja că vor recunoaşte statul la Adunarea Generală a ONU din septembrie.
"Nu spunem nu recunoaşterii Palestinei ca stat. Suntem în favoarea acestui lucru. Suntem de foarte mult timp. Asta ne dorim. Dar, evident, trebuie să ne asigurăm că va fi un stat democratic", a adăugat ea.
Duminică, peste zece mii de danezi au ieşit în stradă cerând încetarea războiului din Fâşia Gaza şi îndemnând Danemarca să recunoască Palestina ca stat.
Într-un interviu acordat cotidianului Jyllands-Posten la mijlocul lunii august, Frederiksen a declarat că "Netanyahu este acum o problemă în sine", considerând că guvernul israelian merge "prea departe".
"Politica violentă continuă a lui Netanyahu în Gaza este inacceptabilă", a scris Frederiksen pe reţelele sociale, adăugând, însă, că de la atacul din 7 octombrie, a susţinut dreptul Israelului de a elimina "ameninţarea reprezentată de Hamas".
"Recunoaşterea statului Palestina trebuie să servească scopului corect", a insistat ea marţi.
"Trebuie să aibă loc într-un moment în care promovează cu adevărat o soluţie cu două state. Şi atunci când un stat palestinian durabil şi democratic poate fi garantat, fără influenţa Hamas. Şi acest lucru trebuie, desigur, să se facă cu recunoaşterea reciprocă a Israelului", a explicat ea.
Totodată, Danemarca va folosi perioada în care deţine preşedinţia Consiliului UE pentru a creşte presiunea asupra Israelului.
"Va fi dificil să obţinem sprijinul necesar, dar vom face tot ce putem", a promis premierul danez.
Patru ţări au anunţat deja că vor recunoaşte oficial Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU din luna septembrie: Franţa, Canada, Australia şi Regatul Unit.
Vicepreşedintele american, JD Vance, a afirmat că Statele Unite nu au intenţia de a recunoaşte Palestina ca stat.