Un român în vârstă de 49 de ani a fost găsit fără viață în locuința sa din centrul istoric al localității Altomonte, din regiunea Calabria, în Italia, în timp ce soţia sa, în vârstă de 45 de ani, se afla inconştientă lângă acesta.
O rudă a celor doi a dat alarma, după ce s-a îngrijorat că nu reuşise să îi contacteze pe cei doi soţi, aşa că a mers la locuinţa acestora. Acolo i-a găsit pe cei doi români căzuți la pământ într-una dintre încăperi: bărbatul era deja decedat, iar femeia se afla în stare de semi-inconștiență, relatează Gazzettadelsud.
La fața locului au ajuns imediat două ambulanțe, dar din păcate medicii nu au mai putut face nimic decât să constate decesul bărbatului, în timp ce femeia a fost stabilizată și apoi transportată în regim de urgență la spitalul din Cosenza. Doctorii sunt rezervaţi în privința șanselor sale de supraviețuire, având în vedere gravitatea stării acesteia.
Carabinierii au deschis o anchetă și au făcut cercetări în casa românilor, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia. Ipoteza principală rămâne o scurgere accidentală de monoxid de carbon, survenită din cauza unei posibile defecțiuni la sobă.
Medicul legist a realizat verificările preliminare asupra corpului neînsuflețit al bărbatului de 49 de ani şi urmează să realizeze autopsia care va oferi elemente esenţiale pentru reconstituirea dinamicii tragediei. Pentru moment, însă, anchetatorii italieni iau în calcul toate pistele posibile pentru a reconstrui pas cu pas dinamica evenimentului.
Pe de altă parte, medicii monitorizează evoluția stării femeii care se află internată în spital.